Canicula a trecut, iar cei mai mulţi dintre noi s-au întors deja la serviciu şi au început să-şi facă planuri şi, de ce nu, rezervări pentru vara viitoare. Alţii însă, e drept, mai puţini la număr, îşi fac bagajele şi se pregătesc pentru un concediu de vis.

Dacă faceţi parte dintre persoanele pentru care vacanţa abia începe, dar nu aţi ales încă o destinaţie, ar trebui să luaţi în calcul un circuit de zece zile în Egipt care include şi o croazieră pe Nil.

Atenţie, însă! Pe 18 septembrie decolaţi, căci este vorba despre o ofertă last minute a agenţiei Meridian Travel. Iar preţul este pe măsură: 855 de euro de persoană.

Veţi pleca de pe aeroportul Otopeni şi veţi ajunge, pe rând, la Cairo, Aswan, Kom Ombo, Edfu, Luxor şi Hurghada. Veţi călători atât cu avionul - de la Bucureşti la Cairo, unde veţi sta la un hotel de patru stele, cât şi cu autocarul, cu trenul - de la Cairo la Aswan, o localitate din sudul Egiptului şi, desigur, cu vaporul.

În vacanţă veţi vizita Muzeul de Egiptologie din Cairo, Sfinxul şi cele trei piramide de pe platoul Giza, Muzeul de Parfumuri Orientale şi Institutul Papirusului.

Veţi avea ocazia să vedeţi şi Grădina Botanică din Aswan, templul Edfu, cât şi templele de pe malul estic al Nilului: templul Karnak, dedicat zeului Amon-Ra, cel mai mare complex religios din Egipt, templul Luxor şi monumentele antice de pe malul vestic al Nilului: mormintele faraonilor din Valea Regilor, săpate în stâncă şi ascunse în dealurile Thebei, pictate cu culori care îşi menţin intensitatea nuantelor deşi au o vechime de peste 3.000 de ani, impresionantul templu al Reginei Hatshepsut de la Deir el Bahri şi Coloşii lui Memnon - statui gigantice ce străjuiau odinioară intrarea în templul lui Amenhotep al III-lea.

Desigur, există şi excursii opţionale pentru acele persoane care doresc să viziteze, de exemplu, Alexandria, Citadela cu Moscheea de alabstru a lui Mohammed Ali şi cartierul Coptic, unde se află biserica suspendată şi cripta în care a locuit Fecioara Maria.

În ceea ce priveşte croaziera, trebuie să ştiţi că, timp de trei zile, veţi locui pe un vas de cinci stele, iar la final veţi avea parte de o petrecere.

SERVICII INCLUSE ÎN PREŢ:

- transport cu avionul Bucuresti - Cairo şi retur, compania Tarom
- 10 nopţi cazare ( 3 nopţi în Cairo, dintre care 1 noapte cu mic dejun şi 2 nopţi cu demipensiune la hotel 4 stele, 1 noapte - transport cu trenul, 3 nopţi cu pensiune completă pe vas de croazieră de 5 stele, 3 nopţi cu demipensiune în Hurghada la hotel de 4 stele )
- transport local cu autocar dotat cu aer condiţionat
- transferuri aeroport - hotel - aeroport
- intrările la obiectivele turistice menţionate în program
- ghid local şi însoţitor român de grup

NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ:
- taxele de aeroport : 115 EURO / pers.
- supliment cuşetă în vagon de dormit (obligatoriu): 55 EURO/ persoană
- taxa de viză: 15 USD / pers.
- bacşişurile - obligatorii în Egipt ( 35 USD/ pers; se achită la sosirea în Egipt reprezentantului agenţiei )
- băuturile alcoolice sau răcoritoare la mese
- excursiile opţionale, intrarea în sala mumiilor în Muzeul de Egiptologie, intrarea la mormântul lui Tutankhamon
- asigurarea medicală şi asigurarea storno


17 September 2010