Sumele pentru gaze şi electricitate, plătite de cei care vor să se mute în T3, sunt de aproximativ 2.500 lei pe apartament. Săptămâna viitoare se semnează contractele cu furnizorii. Proprietarii ştiu că insolvenţa EuroHabitat ar putea dura unul sau chiar doi ani, timp în care ar fi nevoiţi să plătească chirii de aproximativ 3.500 euro anual.

19440-139130maxim.jpgSătui să tot plătească chirii de mii de euro anual şi să aştepte să fie puşi în posesia apartamentelor deja plătite, majoritatea cumpărătorilor din complexul Planorama au ales să-şi rezolve singuri problemele plătindu-şi şi încheindu-şi singuri contractele cu furnizorii de gaze şi electricitate. "Strângem bani să putem finaliza lucrările. Peste costul iniţial al apartamentului vom plăti fiecare câte 2.500 lei, adică vreo 600 de euro, ca să fim siguri că ne mutăm până în iarnă. Nu aveam altă soluţie. Suntem, deja, proprietari pe apartamente şi nu mai putem aştepta până face administratorul judiciar planul de reorganizare. Asta ar putea dura unul sau chiar doi ani, timp în care am fi nevoiţi să plătim chirii de aproximativ 3.500 euro anual. După ofertele pe care le-am primit de la furnizorii de gaze şi electricitate, peste 3 luni ne-am putea muta. Săptămâna viitoare semnăm contractele", a declarat pentru Curierul Naţional Florin Vasile, unul dintre clienţii blocului T3, la care lucrările sunt cele mai avansate.

Florin Vasile: "Vom încerca să-i ajutăm şi pe cei din T1 şi T4"

El a explicat pentru Curierul Naţional că firma de insolvenţă a fost de acord cu demersurile lor, pentru că T3 "nu le mai aduce profit". "Peste 70 la sută suntem proprietari. Ce rost mai are să ţină T3 în insolvenţă, când poate să ni-l transfere", a mai spus el.

Florin Vasile a constituit un grup de clienţi, format din majoritatea celor care au cumpărat sau au plătit avansuri pentru apartamentele din Complexul Planorama, încercând să rezolve problemele cauzate de întârzierile dezvoltatorilor.

Dintre cele patru blocuri care trebuiau construite, doar T3 este într-un stadiu avansat, turnul T4 fiind construit "la roşu", la T1 fiind ridicată numai structura până la ultimul etaj, din T2 neexistând decât "o groapă de 9 mil. euro", pe care ar fi trebuit construită fundaţia. "După ce rezolvăm problemele din T3, vom încerca să găsim soluţii şi pentru T4 şi T1. T2 e o groapă de 9 mil. euro şi atât", a încheiat Florin Vasile, precizând că în T4 s-au contractat aproximativ 80% dintre apartamente, iar din T1 aproximativ 70%.

Euro Habitat spunea anul trecut că a conectat T3 la electricitate

În luna aprilie a anului trecut, dezvoltatorul Euro Habitat, intrat deja în insolvenţă, anunţa că primul turn, T3, a fost deja conectat la electricitate şi s-au semnat contracte cu o serie de subcontractori pentru terminarea lucrărilor şi predarea apartamentelor. "În aceste săptămâni se desfăşoară licitaţia pentru a alege contractorul pentru finalizarea celui de-al doilea turn, T4", se mai arată în comunicatul remis presei la 29 aprilie 2010, cu precizarea că "predarea apartamentelor din T3 este prevăzută să înceapă la sfârşitul lunii mai a acestui an şi se va finaliza la sfârşitul lunii iulie". Fără alte comentarii...

Clienţii aşteaptă de patru ani ani să intre în posesia apartamentelor

Proiectul a fost anunţat încă din anul 2005 şi prevede construcţia a 1.100 de locuinţe în patru blocuri, în urma unei investiţii de 70 milioane de euro, însă niciun apartament nu a fost livrat către cumpărători, lucrările de construcţie fiind întrerupte de mai multe ori din diverse cauze. Construcţia trebuia să fie finalizată încă din 2007. BSR a fost ales drept nou manager de proiect pentru Planorama la sfârşitul anului 2009, cu scopul de a identifica modalitatea în care dezvoltatorul poate finaliza proiectul început. Soluţia propusă a inclus o cooperare între investitor, banca finanţatoare (Piraeus Bank) şi clienţi prin renunţarea din partea acestora la penalităţi şi acceptarea noilor termene de livrare.


Sursa

24 June 2011