Vânătorii de chilipiruri caută acum proprietăţi la „preţ de criză" şi nu mai ţin cont de „preţul zonei", negociind dur cu proprietarii care încă ţin cu dinţii de preţuri.

Cumpărătorii negociază dur şi vor preţuri cu 70% mai mici decât proprietariiDacă înainte de criză se puteau obţine reduceri de 20% din partea proprietarului, acum, potenţialii clienţi au prins curaj şi le oferă proprietarilor, constrânşi de probleme financiare, cu până la 70% mai puţin din preţul de ofertă.

„Indiferent că este vorba despre vânzări rezidenţiale, industriale, terenuri sau închirieri rezidenţiale, birouri sau spaţii comerciale, sub pretextul că "e criză", toţi clienţii negociază foarte dur şi fac oferte de preţ chiar şi cu 70% mai mici decât cererea iniţială", spun consultanţii Eurometropola.

În aceste condiţii, proprietarii de locuinţe, spre exemplu, preferă să scoată apartamenele spre închiriere, decât să le vândă. De la începutul acestui an, numărul ofertelor de închiriere a crescut cu 40%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 
Chiar şi înainte ca în România să se facă simţită criza pe segmentul imobiliar, existau proprietăţi care stăteau până la doi ani spre vânzare fără a fi cumpărate din cauza preţului care nu se justifica. 

„Avem multe exemple în acest sens, cele mai relevante sunt câteva terenuri cu amplasamente unice, în Calea Victoriei, Floreasca şi Dorobanţi, şi vile interbelice din zonele cu prestigiu, cum sunt Primăverii, Dorobanţi, ai caror proprietari refuzau cu aroganţă orice formă de negociere.

Sursa

17 March 2009