Gata cu vilele uriaşe şi terenurile de mii de metri pătraţi din Pipera! Cumpărătorii de astăzi au pretenţii mai mici în ce priveşte suprafaţa caselor, criza i-a făcut pe mulţi să se orienteze spre locuinţe de până în 200 mp. E mai ieftin şi când cumperi, dar şi când te încălzeşti iarna!

14461-asezare_pipera.jpg„La începutul anilor 2000 se construia pe loturi de minimum 1000 mp, în ultimii ani s-a construit pe loturi de 300-400 mp, poate chiar pe 400 mp un duplex" susţine Raluca Dima, Team Leader Agenţia Imobiliară Neocasa.

„Există foarte multe oferte de vânzare pe piaţă, dar puterea de cumpărare este redusă. Sunt foarte multe vile care au fost construite, ori în ansambluri rezidenţiale, ori în sistem individual care stau pe piaţă de câteva luni de zile şi îşi aşteaptă cumpărătorii" declară Magdalena Cichirdan, Real Estate Account Manager Crosspoint.

În perioada de boom imobiliar 2006-2007, din caza problemelor de infrastructură, Pipera-Iancu Nicolae a cunoscut o stagnare a vânzărilor, de aceea cifrele de azi nu indică o scădere puternică a tranzacţiilor, spun specialiştii imobiliari, în schimb „preţurile au scăzut, putem vorbi de scăderi pe anumite proprietăţi chiar şi de 50%, acolo unde în perioada de boom a pieţei preţurile erau supra evaluate, însă dacă vorbim de proprietăţile unde la vremea respectivă preţurile erau competitive pe piaţă, acum putem spune că avem scăderi de 25-30%" este de părere Raluca Dima, Team Leader Agenţia Imobiliară Neocasa.

„Este foarte greu să spun care ar fi o marjă de preţ. Pot să vă spun din ceea ce am discutat cu clienţii că sunt vile mobilate, utilate la cheie care încep de la 200.000 euro, dar au suprafeţe destul de mici, adică sunt vile cu patru camere, practic un apartament şi merg până la suprafeţe mai mari în jur de 300.000-350.000 euro, aceasta este o medie. Cu siguranţă există şi variante de case individuale la 500.000 - 550.000 euro, chiar 600.000 euro, dar nu mai putem vorbi de o piaţă sau de un preţ al pieţei, vorbim de necesitatea vânzătorului" completează Magdalena Cichirdan, Real Estate Account Manager Crosspoint.

„Un client care are un buget de 150.000 euro care în oraş nu poate să-şi cumpere un apartament de 150 mp cu patru camere şi un nivel calitativ ridicat merge în zona Iancu Nicolae şi îşi cumpără un apartament sau o căsuţă, dar în ansamblu şi cu teren mic" mai spune Raluca Dima, Team Leader Agenţia Imobiliară Neocasa.

În ultima perioadă oferta de apartamente a crescut în zona Pipera. Mulţi dintre cei care au avut terenuri mai mari pentru cumpărate pentru a dezvolta ansambluri rezidenţiale de vile au decis în final să construiască apartamente de bloc.

„Dacă vorbim de apartamentele noi din zonă discutăm de un preţ de 1000 - 1200 euro/mp plus TVA, în cazul caselor acolo unde nu avem loturi foarte mari de teren, pentru că dacă depăşim 1000-1200 mp terenul avem o altă valoare, însă dacă nu vorbim de asemenea suprafeţe discutăm de 1500 euro/mp construit" - Raluca Dima, Team Leader Agenţia Imobiliară Neocasa.

În ce priveşte terenurile, nu prea avem de unde alege. Cele bune s-au cam dat, spun specialiştii imobiliari. În prezent, metrul pătrat de teren variază între 200 euro şi 400 euro.


„Cui se adresează această zonă? În primul rând persoanelor care au familii, expaţilor care au şi ei familii, care îşi doresc o casă şi care lucrează în zona de nord, după cum ştim majoritatea expaţilor lucrează în zona de nord, persoanelor care au un venit lunar destul de ridicat, de ordinul a câtorva mii de euro" - Magdalena Cichirdan, Real Estate Account Manager Crosspoint.

Mai nou în zona Pipera putem vorbi şi de o piaţă a chiriilor. Unii dezvoltatori care au construit în vremea de boom, deci au avut costuri mari, preferă acum să-şi închirieze proprietăţile în aşteptarea unor zile mai bune, iar chiria cerută „poate fi şi 2000-2500 euro, chiar şi 3000 euro, dar depinde foarte mult unde este amplasată casa în ce zonă, în ce complex, care sunt costurile de mentenanţă, dacă este sau nu mobilată, facilităţile complexului, sunt foarte mulţi factori care decid" apreciază Magdalena Cichirdan, Real Estate Account Manager Crosspoint.

Iar la final, aşa cum v-am obişnuit avantaje şi dezavantaje:

„Un avantaj acum se dovedeşte a fi accesul către oraş, putem vorbi de un timp de 20-25 minute maximum o jumătate de oră până în centrul Bucureştiului, apoi accesul facil către tot ce înseamnă zona comercială Băneasa, sunt foarte multe companii care îşi au sediile în zona respectivă şi atunci oamenii se duc şi aproape de birou, asta dacă vorbim de clienţii români. Dacă vorbim de clienţii expaţi, cel mai important lucru sunt şcolile, pentru ei important este să fie copilul aproape nu ei aproape de birou" afirmă Raluca Dima, Team Leader Agenţia Imobiliară Neocasa.

„Regimul de înălţime este mai mic şi atunci nu îţi dă senzaţia de sufocare faptul că ai acces rapid către DN în cazul în care vrei să ajungi către staţiunile de la munte sau către aeroport" Magdalena Cichirdan, Real Estate Account Manager Crosspoint.

„Infrastructura s-a îmbunătăţit foarte mult, în primul rând pornind de la străzi. Artera Iancu Nicolae este aproape finalizată, se lucrează la lăţirea ei pe patru benzi, două pe sens. Singurul minus rămâne reţeaua publică de apă, nu există reţea publică, se folosesc puţuri de mare şi medie adâncime" a declarat pentru Imopedia.ro Raluca Dima, Team Leader Agenţia Imobiliară Neocasa.

„Unele proprietăţi nu au canalizare şi sunt zone inundabile în Pipera" mai declară Magdalena Cichirdan, Real Estate Account Manager Crosspoint.


21 octombrie 2010