„Clientul nostru, stăpânul nostru" este sloganul pe care vizitatorii Târgului Imobiliar Naţional păreau să-l aibă bine întipărit în minte în timp ce se plimbau cu un aer triumfal printre standurile dezvoltatorilor.

Cumpărătorii de case s-au scumpitMulţi dintre ei păreau că au venit acolo nu ca să cumpere, nici măcar ca să se intereseze de oferte, ci doar ca să le facă în ciudă vânzătorilor.

După ani de zile în care preţurile caselor nu au avut nimic în comun cu materialele, cu manopera, cu facilităţile, cu confortul, cu frumuseţea sau accesibilitatea zonei, ci doar cu profitul pe care vânzătorul dorea să îl facă, a venit în sfârşit şi vremea ca puterea de cumpărare să fie luată în calcul.

Superofertele anunţate de dezvoltatori au fost primite cu pufnituri.

În mare, chiar şi cu cele câteva mii de euro scăzute, preţurile au rămas mari. Ceea ce s-a schimbat cu adevărat, însă, este mentalitatea clientului. Până acum se pleca de la ideea că, oricât de scump ar fi un apartament, trebuie să cumperi pentru că preţul nu poate decât să crească în viitor. Acum chiar şi superoferta este luată în râs, pentru că tot vizitatorul ştie că mai este loc ca preţurile să scadă. Având timpul de partea lor, potenţialii clienţi îşi permit să strâmbe din nas şi să răspundă la orice ofertă cu acelaşi cuvânt: „Scump, foarte scump".

Dezvoltatorul nu poate decât să înghită găluşca şi să mai adauge un loc de parcare sau o modalitate mai convenabilă de plată la ofertă. Un semn de slăbiciune, pe care clientul ştie să îl speculeze.

Solidaritatea dezvoltatorilor în a ţine la preţ se confruntă acum cu solidaritatea clienţilor când vine vorba să mai rupă din preţ. Nu de puţine ori, cine făcea greşeala să se arate interesat de un apartament era tras de mânecă de un vânător de casă chilipir mai experimentat.

„Prelungirea Ghencea e o groapă de gunoi. Nu te lăsa păcălit", i se spunea celui atras de garsoniera care costa sub 40.000 de euro. „1.200 de euro pentru metrul pătrat e jecmăneală, ştiu locuri unde costă doar 900", era avertizat altul. Unul dintre succesele târgului a fost faptul că 7.000 de oameni şi-au lăsat numărul de telefon dezvoltatorilor. Mesajul este însă unul clar. „Sunaţi-ne când sunteţi pregătiţi să faceţi o ofertă mai serioasă".

30 March 2009