Sectoarele pietei imobiliare locale simt diferit efectele crizei internationale, cel mai afectat fiind sectorul rezidential, in timp ce pe birourile reprezinta pana in prezent sectorul cel mai putin afectat. Specialistii din real estate sustin insa ca o corectie a pietei era inevitabila, dupa ce preturile au urcat exagerat in ultimii ani, iar aceasta corectie a coincis cu criza financiara.Sectoarele pietei imobiliare locale simt diferit efectele crizei internationale, cel mai afectat fiind sectorul rezidential, in timp ce pe birourile reprezinta pana in prezent sectorul cel mai putin afectat. Specialistii din real estate sustin insa ca o corectie a pietei era inevitabila, dupa ce preturile au urcat exagerat in ultimii ani, iar aceasta corectie a coincis cu criza financiara.

Bogdan Georgescu (foto), presedintele companiei de consultanta imobiliara Colliers International, este de parere ca piata este doar o victima a crizei financiare si nicidecum factorul declansator.

„Intreaga piata imobiliara locala este prinsa intr-un sistem si nu pretul locuintelor a generat aceasta criza", a explicat presedintele Colliers, in cadrul seminarului „Gandeste Biz!".

In opinia sa, problemele existau in piata locala dinaintea crizei si nu era nici pe departe o piata perfecta. Preturile apartamentelor vechi erau prea mari si ajunsesera la acelasi nivel cu preturile locuintelor noi, ceea ce este anormal in orice piata imobiliara.

„Sigurul motiv pentru aceasta crestere era ca apartamentele vechi erau deja gata, iar cumparatorul nu trebuia sa mai astepte. Insa stocul de apartamente vechi nu poate creste, oferta ramane aceeasi, pentru ca nimeni nu construieste apartamente vechi", spune Bogdan Georgescu, adaugand ca intr-o piata in care oamenii au nevoie de 50.000 de locuinte si in care s-au livrat in ultimii doi ani doar 5.000, categoric este un decalaj.

Adrian Nicolescu, Head of Valuation & Advisory al CBRE|Eurisko, este de parere ca desi anul 2008 trebuia sa fie anul cu cele mai multe proiecte rezidentiale livrate, pe fondul crizei financiare, doar jumatate din locuinte ar putea fi finalizate.

„Din ianuarie si pana in luna octombrie 2008, au fost livrate 900 de unitati noi in ansambluri rezidentiale, 90% fiind apartamente. Pana la sfarsitul anului, sunt programate inca 1.500, insa in contextul economic actual, se pot finaliza doar jumatate", a explicat Adrian Nicolescu (foto), la Zilele Biz, in cadrul conferintei "Criza mondiala si impactul sau asupra pietei imobiliare din Romania".

Nici sectorul de retail nu a scapat de efectele crizei, desi cel mai recent studiu al companiei de consultanta Atisreal arata ca 36% din totalul tranzactiilor incheiate in 2008 au fost in acest sector, primul loc fiind ocupat de tranzactiile cu proiecte mixte (office plus rezidential) - 48%.

„Sunt dezvoltatori care isi ingheata proiectele si dezvoltatori care incearca sa le vanda. Acum, sunt foarte multe centre comerciale de vanzare, insa nu s-a vandut niciunul si probabil nu se va vinde pana cand dezvoltatorii nu vor simti presiune din partea bancilor", a explicat Dan Ionascu , Head of Valuation Services al Cushman & Wakefield.

Potrivit acestuia, multi dezvoltatori de retail si-au inghetat proiectele si spun ca este o masura temporara, in medie pentru sase luni, insa in realitate, nici ei nu stiu pentru cat timp. In plus, multe companii intentionau anul trecut sa isi relocheze operatiunile cat mai aproape, pentru ca pretul petrolului si cel al combustibilului crescusera."

 

Sursa

26 November 2008