2007 a fost considerat cel mai bun an pentru piata imobiliara. 2008 a adus primele inghetari de proiecte, dar si primele scaderi de preturi pentru locuinte noi. Spre 2009, consultantii imobiliari nu privesc cu optimism - prima jumatate a anului va fi categoric o perioada dificila, insa lucrurile ar putea sa se aseze in al doilea semestru.

Un an de adaptare la efectele crizeiCum vad consultantii piata imobiliara in 2009

Tim Wilkinson (foto), Managing Director al companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox, spune ca anul 2009 va fi o incercare a pietei imobiliare de a se adapta la efectele provocate de criza.

„Este necesara o revizuire a pietei si acest lucru se va intampla in cadrul segmentelor de investitii si terenuri. Consider ca piata rezidentiala va fi primul segment care isi va reincepe timid activitatea in prima jumatate a anului 2009, dar cu siguranta se va produce o re-evaluare a preturilor comparativ cu anul 2007", a declarat, pentru Wall-Street, Tim Wilkinson.

In opinia sa, calitatea va deveni un factor din ce in ce mai important, iar piata imobiliara isi va reveni treptat, cu fiecare sector, precum investitii, terenuri sau rezidential, insa se va simti o incetinire a activitatilor in cadrul segmentelor care in 2008 au fost extrem de active.

„Ne asteptam la o reducere a activitatilor si in cadrul sectoarelor de birouri, retail si industrial", ne-a mai spus Wilkinson, care a subliniat ca nu se asteapta la o reabilitare completa sau la o imbunatatire semnificativa a pietei imobiliare, privita, in general, in prima jumatate a anului 2009.

Top 20 dileme pentru mediul de business in 2009

Evelina Necula, Head of Marketing Departament in cadrul DTZ Echinox, este de parere ca dezvoltatorii care nu au finalizat inca proiectele, dar vor livra in prima jumatate a lui 2009, urmaresc incadrarea ofertei in categoria ce beneficiaza de TVA de 5% prin reconfigurarea suprafetelor. De asemenea, vizeaza reducerea pretului final prin vanzarea apartamentelor fara finisaje sau propun modalitati mai flexibile si mai accesibile de finantare.

„In ceea ce priveste segmentul comercial (office, retail si industrial), dezvoltatorii care au amanat proiecte se straduiesc sa intruneasca noile conditii ale bancilor. Cele mai aspre dintre exigentele noi tin de procentul ridicat de pre-inchirieri solicitat (40-60% in prezent) si de garantiile colaterale pe care dezvoltatorii trebuie sa le aduca si care se ridica pana la 50% din valoarea investitiei", a adaugat Evelina Necula, de la DTZ Exchinox.

Vestile bune ar putea veni in a doua jumatate a anului

Adrian Ghimpau, directorul departamentului rezidential al companiei Coldwell Banker Affiliates of Romania, crede ca factorii care ar putea debloca piata imobiliara sunt: conditii mai permisive de obtinere a creditarii, o aliniere a preturilor la posibilitatile reale de cumparare ale populatiei, precum si mesajele trimise de mass media.

"In prima parte a anului, trendul de acum va continua. Vanzarile off-plan vor fi mult mai greu de facut - cu alte cuvinte dezvoltatorii nu vor mai putea vinde de pe hartie, deci vor trebui sa aiba equity-uri mai mari. In plus, multe din apartamentele terminate vor fi scoase la inchiriat, prin urmare, va creste oferta in zona de inchirieri", a explicat Adrian Ghimpau.

Si compania Opus Land Development, dezvoltatorul proiectului Cosmopolis din Bucuresti, se asteapta la o stagnare a vanzarilor de locuinte in primele trei luni ale lui 2009, dar estimeaza ca din a doua jumatate a anului lucrurile se vor aseza.

"Desi ne asteptam ca in primele trei luni ale anului sa avem o stagnare a vanzarilor, date fiind schimbarile pe care le traversam, cat si inceputul de an, credem ca din a doua jumatate a anului lucrurile se vor aseza", a declarat Murat Kavurga, directorul general al Opus Land Development, citat de NewsIn.

Eren Colakoglu, Director Tehnic al companiei Pelican Com, dezvoltatorul complexului Atlantis Residence, apreciaza, de asemenea, ca actuala criza va dura sigur pana in a doua jumatate a anului 2009, iar unele dintre efectele sale pe piata rezidentiala vor fi scaderea preturilor la apartamentele vechi, o scadere usoara la cele noi si cresterea chiriilor.

Sursa

6 January 2009