Programul fiscal a fost menţinut în limitele stabilite, în pofida anului electoral şi a ajustărilor succesive din ultimii ani. Astfel, România va ieşi din procedura de deficit excesiv, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

28669-mugur-isarescu.jpg„Cred că, din punct de vedere fiscal, nu mai trebuie să strângem. Trebuie să fim doar chibzuiţi şi să facem dozajul de aşa natură încât să nu mai fim nevoiţi să tăiem şi să strângem”, a spus Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.

El a apreciat că, având aceste active, derulând reformele structurale şi absorbind fondurile europene, România poate înregistra anul viitor o creştere economică importantă, chiar mai importantă decât acest an, indiferent de ce se va întâmpla în Europa din punct de vedere economic.

Execuţia bugetului general consolidat după primele zece luni s-a încheiat cu un deficit de 7,2 miliarde de lei, respectiv 1,19% din PIB, faţă de un deficit de 2,3% din PIB în perioada similară din 2011 şi de 1,18% din PIB la finele lunii septembrie.

Comparativ cu primele zece luni din 2011, deficitul bugetar este în scădere cu 6,1 miliarde de lei.

Guvernul s-a angajat prin acordul cu FMI să reducă deficitul bugetar în acest an la 2,2% din PIB, de la 4,3% din PIB în 2011. Deficitul bugetar ar urma să scadă anul viitor la 1,7% din PIB.

Economia a crescut cu numai 0,2% în primele nouă luni din acest an. În trimestrul al treilea, Produsul Intern Brut a coborât cu 0,6% comparativ cu perioada similară din 2011 şi cu 0,5% faţă de trimestrul precedent.

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a redus la finele lunii noiembrie estimarea de creştere economică pentru acest an la 0,7%, faţă de 1,7% indicat în luna mai. Cele mai multe proiecţii prezentate de către analişti şi instituţiile financiare plasează creşterea economică din acest an la sub 1%.

 

CITEȘTE ȘI: Românii pot primi anual de la stat miliarde de euro, bani nerambursabili. De ce nu profită nimeni?

 

12 decembrie 2012