În două zile de când a fost lansată o nouă sesiune a programului „Casa Verde", derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, 4.400 de români şi-au depus dosarele pentru a primi banii pentru încălzire ecologică. La fel ca şi în 2010, şi anul acesta suma acordată pentru proiectele verzi este de 100 de milioane de lei.

18921-1.jpgPotrivit ghidului de finanţare al programului pot depune proiecte toţi cei care vor să-şi încălzească locuinţa folosind energia regenerabilă. În funcţie de sistemul pe care vor să-l cumpere, fiecare beneficiar al proiectului poate primi: 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare; până la 8.000 de lei pentru pompele de căldură; 6.000 de lei pentru instalaţiile de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă sau orice alt fel de reziduuri şi deşeuri vegetale.

Fără datorii la stat

Condiţia este ca cei care cer finanţare să aibă domiciliul pe teritoriul României, să fie proprietari sau coproprietari ai imobilului unde se implementează proiectul, iar clădirea respectivă să nu aibă nicio problemă juridică. În plus, este obligatoriu ca beneficiarul să nu aibă restanţe la bugetul local sau la cel de stat. „Ca noutate, în acest an acceptăm în program şi casele duplex. Evităm să acordăm finanţare nerambursabilă pentru apartamentele din blocuri, unde sunt spaţii comune şi unde am constatat că, în timp, apar numeroase litigii.

De asemenea, anul acesta nu mai acordăm finanţare pentru aparatele de aer condiţionat", explică Gheorghe Popescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu. Dosarele se depun la agenţiile locale de mediu, iar cei care încheie contractul de finanţare au la dispoziţie 12 luni de zile pentru a-şi implementa proiectul. În sesiunea de anul trecut, au fost depuse 18.000 de dosare, dintre care 14.000 au fost aprobate, 2.000 au fost respinse, iar alte 2.000 se află la comisia de analiză.

Ce trebuie să conţină dosarul:

- cerere de finanţare nerambursabilă;
- declaraţie pe propria răspundere privind situaţia imobilului şi inexistenţa unei alte finanţări pentru aceeaşi lucrare;
- copie de pe actul de identitate;
- extras de carte funciară care să ateste dreptul de (co)proprietate al solicitantului asupra imobilului în care se va realiza proiectul, în original;
- certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor la bugetul local, în original, valabil la data depunerii dosarului de finanţare, eliberat de către organele competente pe raza cărora îşi are domiciliul solicitantul;
- adeverinţă privind crearea unui cont bancar (pentru decontare), emisă de o bancă, în original;
- un plic pe care vor fi menţionate numele şi adresa completă ale solicitantului, titlul programului şi sesiunea de depunere.

Sursa

3 June 2011