Cum scapam de administratorul de bloc
Evenimentul Zilei - 21.03.2006
 

Firmele ofera servicii de gestiune a asociatiilor de proprietari.

Dificultatile birocratice pe care le intampina asociatiile de locatari, precum si desele fraude realizate de catre administratori au dus la aparitia unui nou tip de firma: cea specializata pe administrarea activitatilor curente ale asociatiilor de locatari. Afacerea a inceput de curand sa se raspandeasca in Romania, insa in tarile din Uniunea Europeana furnizorii de servicii specializate de administrare a blocurilor sunt norma, nu exceptia.

Succes la ieseni

Una dintre firmele cele mai vechi in domeniu este societatea comerciala INAAP din Iasi. Firma infiintata in 2002 are in prezent in administrare 4.446 de apartamente din 107 blocuri. Firma ofera servicii de contabilitate, de administrare, dar se ocupa si de asigurarea confortului locatarilor prin rezolvarea problemelor cu reparatiile. “A fost foarte greu sa ajungem sa administram atatea apartamente.

De cele mai multe ori ne-am lovit de scepticismul oamenilor care, desi nu aveau incredere in administratori, nu reuseau sa se puna de acord asupra transferarii treburilor administrative catre firma noastra”, a declarat Liviu Irimia, unul dintre managerii firmei. Societatea ieseana percepe o taxa de 79.000 de lei pe apartament.

Desi pretul nu pare mare, managerul INAAP spune ca a trebuit sa duca multa munca de convingere cu diferitele asociatii. “Am maturat orasul de doua ori pana sa reusim sa strangem toate blocurile pe care le avem acum. Cel mai greu ne-a fost acolo unde, prin statutul asociatiei, pentru a putea administra afacerile curente ale blocului, aveam nevoie de votul a doua treimi sau mai mult din locatari, si nu jumatate plus unu, asa cum se intampla de obicei”, a adaugat Irimia.

Trei firme in Cluj

Una dintre cele trei firme de profil din Cluj e SC Birou Administrare Blocuri. Societatea practica tarife diferentiate in functie de numarul de apartamente dintr-un bloc. “Cu cat blocul este mai mare, cu atat costurile scad.

La un bloc cu 100 de apartamente sau mai mult costul pe apartament este mai mic decat la un bloc cu 20 de apartamente”, a declarat Cristina Ilies, proprietara SC Administrare Blocuri.

Firma dispune de avocat, contabil, electrician si instalator propriu. Angajatii se ocupa si de realizarea listei de cheltuieli de intretinere personalizate pe fiecare asociatie. “Ca urmare a faptului ca cele 21 de asociatii de locatari ale caror blocuri le avem in administrare sunt multumite, trei blocuri noi apeleaza la serviciile noastre in fiecare luna”, a adaugat Cristina Ilies.

Articol integral in Evenimentul Zilei


Alexandru Gugoasa
Evenimentul Zilei
 

21 March 2006