Reabilitarea termica a locuintelor vechi presupune schimbarea ferestrelor, izolarea peretilor, a subsolului si a acoperisului, pentru a reduce risipa de caldura.Programul de reabilitare termica a apartamentelor, inceput in 2005, da semne de dezmortire la sfarsitul acestui an.

sursa:romanialibera.roCirca 80% din locuintele cuprinse in program in anul 2009 vor fi terminate.

Chiar daca nu mai exista fonduri pentru noi lucrari pana anul viitor, presedintii asociatiilor de proprietari sunt sfatuiti sa depuna dosarele la primarii, pentru a fi pusi pe lista de asteptare.

Conducerea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei estimeaza ca in 2009 vor fi finalizate lucrarile la circa 25.000 de unitati, dintr-un total de 43.000 de apartamente incepute.

"In 2010 vrem sa dublam numarul apartamentelor din program, daca vom avea banii necesari", a declarat Razvan Murgeanu, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii.

Un rezultat care pare bun, daca il comparam cu cele ale anilor trecuti, dar care este cu mult in urma fata de nivelul la care trebuie sa ajungem.

 



Sursa

16 December 2009