Clienţi mari, sume mari de bani şi privilegii pe măsură. Aceştia sunt termenii şi condiţiile pe care le oferă băncile prin departamentul numit Private Banking. Clienţii care reuşesc să intre în această categorie privilegiată au parte de un bancher personal care joacă rolul de interfaţă între client şi bancă. Astfel, relaţia cu banca este personalizată, iar clientul poate negocia în limite care nu ar fi niciodată accesibile unui client de rând. Pentru clienţii de top există şi servicii de top.

Private BankingComisioanele se negociază, dobânzile se negociază şi, cel mai important, destinaţia banilor şi modul lor de plasare se discută cu banca. Clienţii de Private Banking au diverse posibilităţi de creştere a lichidităţilor, mai permisive şi mai flexibile decât oferta standard. Dar nu oricine poate ajunge la aceste beneficii. Despre cum funcţionează acest serviciu, IMOPEDIA.ro a discutat cu Mihail Ion, preşedintele Raiffeisen Asset Management S.A.

Care sunt clienţii cărora se adresează segmentul de Private Banking? Care este suma minimă pentru a te încadra în acest sistem?

Clienţii de private banking sunt, în primul rând, în căutarea unor soluţii eficiente de management pentru portofoliile lor. De aceea, clienţii din această categorie apreciază foarte mult bancherul personal şi consultanţa financiară personalizată pe care o primesc de la acesta. În plus, clienţii mai apreciază şi tratamentul prioritar plus confidenţialitatea. Raiffeisen Bank se diferenţiază în piaţă prin pachetul de produse şi servicii pe care l-a gândit special pentru clienţii din segmentul private banking ("Pachetul Friedrich Wilhelm Raiffeisen"). Prin intermediul acestui pachet, clienţii au acces la o gamă largă de produse şi servicii bancare, inclusiv la un Relationship Manager dedicat şi consultanţă de investiţii. Mai mult, acest pachet generos poate fi accesat în condiţii de gratuitate, dacă nivelul activelor deţinute de client cu grupul Raiffeisen depăşeşte un anumit nivel (250.000 euro).

Ce servicii i se oferă unui astfel de client? Plasamente - cât de riscante? Depozite, creditare? Cât de diferite sunt condiţiile care i se oferă unui client de Private Banking faţă de un client normal?

În prima instanţă, are loc o evaluare a apetitului la risc al clientului, în funcţie de care se poate identifica o structură de portofoliu adecvată fiecărui investitor. În concluzie, nu putem vorbi despre plasamente mai mult sau mai puţin riscante, ci în acord cu profilul investitorului. Opţiunile de plasament disponibile pentru aceşti clienţi sunt extrem de variate. Dincolo de clasicele depozite există un interes sporit pentru obligaţiuni, fonduri de investiţii, acţiuni, produse structurate, chiar investiţii alternative în metale preţioase sau mărfuri. Dat fiind faptul că volumele tranzacţionate sunt mai mari, condiţiile de acces la diversele produse investiţionale sau produsele clasice bancare sunt mai atractive decât pentru celelalte categorii de clienţi persoane fizice.

Asigură Private Bankingul un randament sporit al investiţiilor?

Câştigurile pot fi mai mari, cel mai important lucru este faptul că are loc o selecţie a plasamentelor în acord cu profilul investitorului, iar portofoliile pot fi diversificate în aşa fel încât să asigure şi o reducere a riscului.

Cum a evoluat segmentul Private Banking în Romania? Cum s-a modificat numărul clienţilor în ultimii ani?

Nu există cifre publice cu privire la numărul clienţilor din această categorie, după cum clasificarea clienţilor în această categorie poate fi diferită de la o bancă la alta. Cel mai probabil, putem vorbi de o oarecare stagnare în ultimii doi ani, însă peste tot în lume acest segment de clienţi are o dinamică superioară creşterii PIB, undeva între 150 şi 300%, faţă de dinamica PIB. Oferta de private banking se află într-un proces de îmbunătăţire calitativă în România, iar această evoluţie se va intensifica în viitorii ani.


26 September 2011