SFATURI. Atunci când v-aţi decis să cumpăraţi o casă, nu bateţi palma din prima. Negociaţi cu vânzătorul având în vedere zona, anul construcţiei sau vecinii.Adelina M. şi-a cumpărat, în urmă cu două luni, un apartament nou, de trei camere, în zona Bucureştii Noi din Capitală, reuşind să obţină un preţ cu 15% mai mic decât cel cerut de proprietar. Acesta vindea cu 115.000 de euro, în timp ce clienta avea doar 100.000 de euro.

sursa:evz.ro„După mai multe vizionări, i-am oferit 90.000 de euro, dar nu a fost de acord. Ultima ofertă a fost de 100.000 de euro şi argumentul final care l-a convins a fost că banii sunt livraţi cash, nu am nevoie de credit",
povesteşte femeia.  

Banul face muzica, mai ales pe timp de criză

Specialiştii în vânzarea proprietăţilor spun că există o serie de metode prin care un client poate obţine o reducere, mai ales în această perioadă.

„Succesul acestei iniţiative depinde de cât de mult îşi doreşte proprietarul să vândă. O metodă este impunerea unui termen limită şi depunerea unui avans într-un cont escrow. Dacă acceptă, banii îi vor fi livraţi, iar dacă nu, se întorc la cumpărător", explică Adrian Şişchin, director regional Re/max România.

Unul dintre cele mai puternice argumente pentru ajustarea preţului este varianta „bani cash". Cu atât mai mult în această perioadă, cei care au banii la dispoziţie pot obţine un discount important.

„Cine vinde acum, are nevoie de bani şi îl tentează mai degrabă să-i bage în buzunar pe loc, decât să rişte cu un credit", spune Alexandru Pricop, managing partner la compania de consultanţă imobiliară Coldwell Banker.

Avantajele şi dezavantajele locuinţei la parter

Aproape la fel de importantă este raportarea la alte tranzacţii realizate în zonă, ţinând cont de momentul în care acestea au fost realizate. „Noi avem discuţii periodice cu proprietarii şi dacă sunt puţini clienţi le explicăm că proprietatea lor este prea scumpă", spune Alexandru Pricop. Potrivit acestuia, proprietarul va fi silit să scadă preţul, atunci când toată lumea se va arăta nemulţumită.

Parter sau ultimul etaj? Ghinionul proprietarului! Acesta nu va putea niciodată să vândă locuinţa de la etajul zece sau de la parter la fel cu una de la etajele cinci sau şase, de exemplu. „În acest caz, diferenţele pot fi chiar de 15%", susţine Pricop. Asta în cazul blocurilor vechi, unde acea stă poziţie se asociază cu terasă neizolată, refularea canalizării, gălăgia sau lipsa de lumină.

În privinţa imobilelor noi, lucrurile sunt inversate. Parterul beneficiază de ieşire la grădină, o terasă spaţioasă, în timp ce ultimul etaj oferă o privelişte deosebită. Anul construcţiei este definitoriu pentru preţul final al apartamentelor, în special anul acesta, când au fost deja, sau sunt în curs de finalizare mai multe blocuri noi, în diferite zone.

„Anul construcţiei este un factor important: cu cât apartamentul este mai vechi, preţul acestuia va trebui să scadă comparativ cu preţul unui apartament mai nou construit. Dacă apartamentul este construit înainte de 1977, este un un bun motiv de negociere", e de părere Pricop.

PONTURI

Detaliile care contează la blocurile vechi
ÎMPREJURIMILE. O plimbare, preferabil nocturnă, prin zonă îi poate dezvălui po tenţialului proprietar multe dintre secretele zonei. De exemplu, se poate vedea din ce ungher întunecat pândesc câinii comunitari, unde se adună grupul vesel din cartier şi ce şanse există pentru obţinerea unui loc de parcare. Tot legată de împrejurimi este şi problema traficului de pe stradă, a proximităţii transportului în comun, precum şi a magazinelor cu alimente.


 

Sursa

16 February 2010