Poţi să îţi vinzi locuinţa repede şi profitabil chiar şi pe timp de criză. Sună bine? Nu norocul îndeplineşte această dorinţă, ci o planificare şi o atenţie deosebită la detalii. În continuare, IMOPEDIA.ro prezintă câteva sfaturi şi trucuri pentru a face ca o locuinţă să devină irezistibilă în faţa potenţialilor clienţi.

Sursa: imopedia.roAtunci când este scoasă la vânzare, o locuinţă trebuie aranjată ca de expoziţie, astfel încât să fie primitoare şi pentru un străin. Ea trebuie cosmetizată chiar mai mult decât atunci când aştepţi vizita unor prieteni sau a familiei. Trebuie să faci potenţialul cumpărător să se simtă ca acasă de cum intră pe uşă.

„Ceea ce îl interesează pe cumpărător este să fie o casă curată, în primul rând. Nu trebuie să ai lux, nu trebuie să ai cine ştie ce materiale deosebite sau mobilă scumpă, dar cu siguranţă trebuie să faci foarte multă curăţenie. Clienţii apreciază mai mult simplitatea şi curăţenia decât orice altceva" sfătuieşte Daniel Balica, reprezentant Sud-Est Imobiliare.

„Pentru a pregăti o casă pentru vânzare, trebuie neapărat să se facă ordine şi curăţenie, măcar o oră, maximum două, să fie aranjate cât de cât lucrurile. Proprietarul trebuie să asculte sfaturile agentului imobiliar cu care lucrează, deoarece acesta chiar ştie să vândă!" spune Anca Ghiţă, manager General Service 2000.

„Cel mai important lucru este să fie curat. Acest lucru este esenţial la o vizionare. În al doilea rând, trebuie lăsate viciile aşa cum sunt, nu trebuie ascunse. Dacă există deficienţe şi aici mă refer la instalaţii termice, parchet, instalaţii electrice, acestea trebuie lăsate aşa cum sunt, pentru ca noul proprietar să ştie ce cumpără" declară Vasile Păun, administrator Sinergy Imob.

Primeşte vizitele clienţilor mai ales atunci când bate soarele în ferestre

Momentul ideal al unei vizionări este în timpul zilei, atunci când bate soarele în geamuri. În general, seara se fac vizionări la apartamente sau case cu o privelişte deosebită. Dacă de la balcon se poate vedea oraşul, atunci este frumos ca locuinţa să fie prezentată seara sau noaptea. Altfel, nu este recomandat de specialişti.

„O proprietate luminoasă este o proprietate care se vinde. Trageţi draperiile, jaluzelele, spălaţi geamurile, faceţi orice ca să pătrundă lumina în casă! Clientul trebuie să vadă că este viaţă în el şi aici insistăm foarte mult să îi sfătuim pe proprietari să aibă flori, să fie undeva creat un spaţiu de linişte" continuă Daniel Balica.

Sfaturi pentru o vizionare încununată cu succes

• Nu este casa ta, este un produs

Repetă-ţi că locuinţa pe care urmează să o vinzi nu mai este căminul tău, ci un produs care trebuie vândut. Ia decizia la nivel mental de a-ţi lăsa deoparte emoţiile şi imaginează-ţi cum vei preda cheile noului proprietar. Nu privi înapoi, ci priveşte către viitor!

• Depersonalizează locuinţa

Strânge toate fotografiile personale şi amintirile de familie. Cumpărătorii nu trebuie să vadă aceste lucruri personale, deoarece nu vrei ca acestea să le distragă atenţia. Un potenţial cumpărător trebuie să îşi imagineze propriile lui fotografii pe perete şi nu pot face acest lucru atât timp cât sunt altele acolo. Un client nu trebuie să se gândească „oare ce fel de oameni locuiesc aici?", ci trebuie să simtă „imi imaginez că eu aş locui aici".

• Ordine, ordine şi iar ordine

Oamenii strâng o cantitate impresionantă de lucruri de-a lungul anilor, dintre care multe nu au nicio utilitate. Ia în calcul faptul că dacă nu le-ai folosit de mai mult de un an, probabil că nu ai nevoie de ele. Dacă tot nu ai nevoie, de ce să nu le arunci? Gândeşte-te că este începutul procesului de împachetare pe care, oricum, va trebui să o faci.

• Rearanjează dulapurile de bucătărie şi dormitor

Clienţilor li se pare normal să îşi bage nasul prin casa pe care vor să o cumpere, aşa că vor deschide tot felul de dulapuri şi sertare. Gândeşte-te ce mesaj transmiţi dacă stau să cadă toate lucrurile din interior! Şi imaginează-ţi ce va zice un cumpărător dacă vede totul bine organizat: se va gândi că probabil şi restul casei este la fel de îngrijit. Aranjează toate vasele de bucătărie, pune ceşcuţele cu toarta în aceeaşi direcţie, împătureşte tricourile, aliniază pantofii.

• Scapă de mobila în plus

Aproape orice locuinţă arată mai bine cu mai puţină mobilă. Scoate piesele de mobilier care blochează o parte din hol şi, dacă se poate, depozitează-le în altă parte. Strânge lucrurile de pe masa din sufragerie sau din bucătărie, pentru a părea că este mai mult spaţiu. Lasă în fiecare cameră îndeajuns de multă mobilă încât să se înţeleagă scopul camerei, dar astfel încât să fie spaţiu de mişcare.

• Împachetează lucrurile preferate

Dacă vrei să iei draperiile sau lustra, scoate-le înainte de o vizionare. Dacă un cumpărător nu le vede, nici nu le va dori. Pe când dacă îşi imaginează camera aşa, le doreşte, dar aude că nu le poate păstra, tranzacţia poate fi stricată.

• Reparaţii minore

Niciodată nu se rezolvă la timp micile stricăciuni dintr-o locuinţă. Dar acum a venit momentul să înlocuieşti placa de gresie crăpată, să astupi crăpătura din perete, să repari uşa care nu se închide bine, să schimbi spotul luminos ars şi alte detalii de acest gen.

• Curăţenie generală

Iată câteva acţiuni care nu trebuie omise: spală geamurile pe interior şi exterior, dacă este vorba de o casă - curăţă şi exteriorul ei, fii cu ochii în patru după orice pânză de păianjen, şterge oglinzile şi orice suprafaţă lucioasă (spre exemplu, bateriile de la baie şi bucătărie), curăţă frigiderul, lustruieşte podeaua, şterge de praf mobilierul, pune prosoape curate şi aeriseşte (nu exagera cu odorizant de cameră)

• Cercetează locuinţa obiectiv

Ieşi în faţa uşii de la intrare, stai acolo şi încearcă să te detaşezi: ai vrea să intri în casă? Este o locuinţă primitoare? Încearcă să te plimbi prin camere şi să priveşti prin ochii unui cumpărător, poate vezi detalii pe care le-ai scăpat.

 

10 May 2011