Din cauza puţinelor tranzacţii care se mai înregistrează pe segmentul terenurilor, proprietarii au decis să vândă parcelele în rate

Cum îţi cumperi teren în rate, de la proprietar, fără dobândăNu doar proprietarii de apartamente vechi acceptă ca plata să fie făcută printr-un credit, din nevoia disperată de a vinde, ci şi cei care au cumpărat terenuri cu ani în urmă.

În cadrul târgului imobiliar care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, un pliant circula din mână-n mână şi invita doritorii să cumpere parcele de teren de maximum 500 de metri pătraţi în localitatea Vidra, din judeţul Ilfov, la 20 de kilometri de centrul Bucureştiului, pentru construcţia în regie proprie a unui complex de 17 case.

„Împreună cu alţi patru prieteni şi cunoştinţe, dorim să construim case pentru a elimina constructorii care au tarife mari şi să putem construi la preţuri pe care le vrem noi; ne gândim la case low cost.

Terenul l-am cumpărat acum patru ani, cu ideea de a-l parcela", ne-a declarat Costel, cel care a pus la cale promovarea ideii pe parcursul târgului.

Preţul pentru un metru pătrat de teren este de 45 de euro, iar plata se poate efectua în 36 de rate lunare, fără nicio dobândă, dacă se plăteşte un avans minim de 1.000 de euroRata lunară timp de trei ani este de 600 de euro.

În plus, Costel mai oferă celor care doresc să-i devină vecini un lot de casă de vacanţă în Delta Dunării pentru doi clienţi. De asemenea, cei care apelează la proiectul „Prima Casă" vor putea fi împroprietăriţi pentru ipotecă, iar cei 60.000 de euro ajung atât pentru teren, cât şi pentru construcţia casei, asta în funcţie de proiect.

O parcelă de 1.000 de mp costă 12.000 de euro

Cristian Traşcă este un alt proprietar de teren care a recurs la parcelarea unui teren de 16.000 de metri pătraţi din localitatea Tărtăşeşti, pentru a-l vinde mai uşor.

Dacă anul trecut a vândut cinci parcele din 16, cu banii jos, acum s-a gândit se le vândă măcar în rate, pentru că nimeni nu se mai încumetă la achiziţii, deşi, din discuţiile avute până acum, nu s-a concretizat niciuna.

 

 

 

Sursa

23 July 2009