Contribuabilii cu mai multe proprietăţi ar trebui să-şi stabilească domiciliul în cea mai scumpă locuinţă, eventual în altă localitate decât soţia sau chiar să divorţeze. Acestea sunt metodele de diminuare a noilor taxe impuse de un guvern care nu reuşeşte să se coordoneze cu primăriile.

14985-151585-cum.jpgProprietarii autoturismelor cu o capacitate cilindrică de la 2.001 cm cubi în plus, precum şi deţinătorii altor locuinţe în afara celei de domiciliu vor plăti din 2010 impozite majorate, potrivit unui proiect de Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) publicat pe site-ul instituţiei. Deşi primăriile de sector au remis CGMB, instituţie care reglementează taxele şi impozitele la nivelul Capitalei, o propunere de menţinere a birurilor, CGMB a decis majorarea unor impozite punând în aplicare OUG 59/2010, ce impune majorările.

Q7 - impozit peste 5.000 de lei

Dacă în cazul vehiculelor cu motorizări de până la 2.000 centimetri cubi, inclusiv, se menţin impozitele din acest an (8 lei pe fiecare grupă de 200 de cm cubi până la 1,6 litri, 18 lei pe grupă între 1,6 litri şi 2 litri), peste 2.001 centimetri cubi impozitul creşte. Dacă în acest an se plătesc 36 de lei pe fiecare 200 centimetri cubi în plaja 2.001-2.600 centimetri cubi, de anul viitor impozitul va fi dublul, respectiv 72 lei. În gama cuprinsă între 2,6 litri şi 3 litri impozitul devine 144 lei în loc de 72 de lei pe fiecare 200 de centimetri cubi. Peste 3 litri, impozitul devine 290 lei, în loc de 145 lei pe fiecare grupă de 200 de centimetri cubi. Aceasta înseamnă că anul viitor proprietarul unei maşini cu un motor de 4 litri ar putea plăti un impozit de peste 5.000 lei.

Impozite de trei ori mai mari de la a patra locuinţă

Suma de plată către bugetul local de achitat de către proprietari nu s-a modificat în cazul celor care deţin un singur astfel de bun. Dacă însă este deţinută o a doua proprietate pe lângă cea de domiciliu, impozitul se măreşte cu 65% (în acest an supraimpozitarea este de 10%). Pentru a treia locuinţă impozitul se majorează cu 150% (faţă de 50% în 2010), iar pentru a patra şi următoarele cu 300%, faţă de 75-100% în acest an.

Cum se declară locuinţele suplimentare

În cazul în care o familie deţine două proprietăţi, obţinute în perioada anterioară căsătoriei,  fiecare soţ proprietar va plăti un impozit standard la administraţia fiscală unde locuinţa a fost înregistrată. Familia în cauză va plăti impozit suplimentar doar în cazul în care soţii au cumpărat în comun o nouă locuinţă, iar aceasta nu este declarată ca fiind de domiciliu, explică angajaţii unei direcţii de sector pentru taxe şi impozite locale. Cu excepţia locuinţei de domiciliu, ordinea locuinţelor (în funcţie de care se face impozitarea) este dată de data achiziţionării sau construcţiei acesteia. Deţinătorii unor locuinţe în mai multe locuri din ţară au obligaţia declarării tuturor acestor bunuri la întocmirea rolului fiscal, prin completarea unei declaraţii pe proprie răspundere.


Sursa

11 November 2010