Banca Angliei deţine cantităţi impresionante de aur, depozitate pe rafturi comune, în seifurile bine păzite ale instituţiei. Guvernatorul băncii centrale engleze a permis filmarea unui material unic, realizat de profesorul Martyn Poliakoff şi cameramanul Brady Haran.

28646-aur.jpgAurul reprezintă una dintre cele mai stabile investiţii, mai ales în timpul perioadelor de criză. Specialiştii estimează că preţul aurului va urca fără oprire în 2013, în timp ce principalele valute din lume stau sub semnul întrebării.

Băncile centrale din întreaga lume cumpără sute de tone de aur, pentru a câştiga stabilitate, iar Banca Angliei este între primele 20 instituţii la nivel mondial, din punct de vedere al rezervelor de aur. Primul loc în clasamentul instituţiilor cu cele mai mari rezerve de aur este ocupat de Banca Centrală Europeană (10.787 tone), iar banca centrală a Statelor Unite ale Americii deţine 8.133 tone aur, în timp ce Banca Naţională a României ocupă locul 34 în lume, cu o rezervă de aur de 103,7 tone. 

  • Marea Britanie deţine în prezent 310 tone aur, ocupând locul 17 în lume
  • Depozitul Băncii Angliei conţine o cantitate mult mai mare de aur, incluzând şi depozitele populaţiei
  • Seifurile băncii centrale engleze cuprind aur în valoarea de 315 miliarde dolari

Conducerea instituţiei a permis accesul în seifuri unui profesor de chimie şi a unui cameraman, iar aceştia au oferit publicului o filmare de excepţie, cu impresionanta cantitate de aur din interiorul băncii centrale a Marii Britanii. Aceştia au povestit că au fost supuşi diferitor controale de securitate înainte de a fi lăsaţi să intre şi că nu au avut voie să aibă bani asupra lor.

„Nu am mai văzut niciodată cantităţi mari de aur şi este extraordinar să văd atâta metal preţios în jurul meu. O primă reacţie este să crezi că este imposibil să fie adevărat, pentru că în mod normal, nimeni nu are şansa să vadă aşa ceva. Parcă sunt multe bucăţi de ciocolată, în duty-free-urile de la aeroport, dar de fapt sunt chiar lingouri de aur”, spune profesorul Martyn Poliakoff, impresionat.

  • Cel mai vechi lingou de aur se află în depozit din 1916, de pe vremea Primului Război Mondial
  • Un lingou ce cântăreşte puţin peste 12 kg de aur valorează aproape 540.000 euro
  • persoană cu o greutate de aproape 75 kg ar echivala cu 6 lingouri de aur şi ar valora peste 3,1 milioane euro

Fiecare raft conţine o tonă de aur, care echivalează (la momentul filmării) cu 56 milioane dolari. Lingourile de aur provin din diferite ţări, unele datează de pe vremea Primului Război Mondial, iar fiecare bloc de metal preţios are gravată greutatea şi o serie de elemente de identificare. Fiecare lingou are un număr unic de înregistrare, iar când se tranzacţionează, codul este transferat din contul vânzătorului în cel al cumpărătorului, fără ca lingoul să părăsească depozitul.

 

CITEȘTE ȘI: Investiţia în aur aduce profituri mai mari decât depozitele bancare

 
 

11 December 2012