Unele proiecte sunt curajoase, altele bizare, iar altele par că nu vor trece mai departe de planşeta arhitectului. Însă, toate se adresează noilor provocări, în special celor de sustenabilitate şi eficientizare a energiei. Vezi mai departe zece tipuri de case care ţin cont de aceste două lucruri, potrivit cnbc.com.

20362-mercuryhouseone_31302800.jpg1. MercuryHouseOne

Arhitectul italian Arturo Vittori a proiectat această casă în formă de picătură de ploaie, care este mobilă. Locuinţa funcţionează în totalitate cu energie solară şi are un exterior realizat dintr-un strat de marmură subţire. Casa este echipată cu sisteme de iluminat, audio şi video de ultimă generaţie.

2. Airdrop House

Casa a fost proiectată de arhitectul Andrew Maynard, după ce a văzut ce pot face dezastre precum tsunami-ul din 2004 şi uraganul Katrina. Scopul locuinţei este de a fi amplasată în zonele afectate de dezastre naturale şi care să poată fi folosite ca adăposturi. Designul permite plantelor să crească pe partea exterioară şi să ofere umbră şi hrană.

3. Birds Island

Amplasată în Kuala Lumpur, casa are un exterior realizat din sticlă şi silicon, oferindu-ţi plăcerea de a te bucura de natură în propria ta casă. În plus, printre avantajele acestei locuinţe se numără şi colectarea apei de ploaie şi producerea de energie eoliană şi solară.

4. Dupli Casa

Multe case au fost construite într-un stil futurist. Dar casa Dupli, creată de arhitecţii germani de la J. Mayer H. Architects, se potriveşte perfect acestui termen. Locuinţa are trei etaje şi este construită lângă orăşelul Ludwigsburg. La ultimul etaj sunt amplasate dormitoarele, fiecare cu ferestre strategic puse pentru a oferi o privelişte cât mai bună. Spre exemplu, dintr-un dormitor se vede Muzeul de Literatură Modernă David Chipperfield, care se află de cealaltă parte a văii, în orăşelul Marbach am Neckar.

5. Komb House

Arhitectul din spatele acestei case este Karim Rashid şi potrivit site-ului său, are mai mult de 3.000 de proiecte la care lucrează. În casa Komb, apa este încălzită de panouri solare, iar structura permite reutilizarea apelor pluviale. Locuinţa este compusă în întregime din materiale reutilizabile precum lemnul sau sticla şi poate fi demontată şi...remontată.

6. Shell House

Dacă cineva ar zbura deasupra oraşului Karuizawa din Japonia, şi ar vedea acoperişul acestei case, cu siguranţă nu şi-ar da seama că este o vorba de o casă. Proiectată de firma ARTechnic, structura locuinţei are la bază principii solide de proiectare, care se folosesc din plin de lumina naturală şi de texturile din interior.

7. Edge House

Polonezii de la Mobius Arhitects au început construcţia acestei case în Cracovia în 2008, şi a fost finalizată în 2010. Produsul final este definit printr-un acoperiş abrupt, ce pare că alunecă. Structura acoperişului respectă regulile din zonă, care prevăd ca înclinaţia acoperişului să depăşească 30 de grade. Arhitecţii au respectat litera legii şi chiar şi-au permis să fie inventivi.

8. Klein Bottle Holiday Home

Cei care au ales studiul matematicilor avansate îşi pot aminti de referinţele la suprafeţele non-orientabile sau zonele bidimensionale care sunt proiectate în aşa fel încât să ascundă stânga de dreapta şi interiorul de exterior. Aceste fenomen se regăseşte în banda lui Mobius şi sticla Klein, ultima fiind descrisă de matematicianul german Felix Klein. După aceste principii a fost construită această casă, şi mai în glumă, mai în serios, cine vrea să intre are nevoie de o hartă sau un GPS.

9. Wright Conversion

În zona Durban din Africa de Sud se construiesc multe case cu acoperişul din frunze. Dar arhitecţii de la Elmo Swart Architects au adăugat un zid curbat care a permis crearea unui dormitor, a două birouri şi a unei zone de distracţie. Pentru interior s-a folosit sticlă şi mobilier din lemn, iar structura permite o privelişte generoasă a naturii înconjurătoare.

10. Ecopod

Pe măsură ce tehnologia pătrunde din ce în ce mai mult în vieţile noastre, sunt şi oameni doresc să se elibereze de acest avans tehnologic. Casa Ecopod este un container fabricat într-o anumită măsură din cauciuc care a fost reciclat de la anvelopele folosite. Poate fi uşor de relocat, iar energia este produsă de un panou solar de 80 W.

Sursa

16 August 2011