Alegerea unui credit ipotecar este, uneori, chiar mai dificilă decât plata ratelor în sine. Trebuie să aduni oferte de peste tot, să înţelegi limbajul contractelor, să calculezi care este cea mai bună ofertă pentru tine. Apoi te întrebi ce se întâmplă dacă se modifică valuta sau banca aplică o clauză scrisă sub o steluţă pe care n-ai înţeles-o. Sunt decizii atât de importante încât ai nevoie de sfatul unui specialist. Cu atât mai multe cu cât acesta este gratis. Fără nicio steluţă cu costuri ascunse, de data asta.

20023-credite.jpgBrokerii bancari au fost consideraţi la început mai degrabă nişte interpuşi care încasează bani pentru o treabă pe care o poate face oricine. Acum însă, vremurile s-au schimbat, buzunarele s-au dezumflat, motiv pentru care românii au început să caute serviciile brokerilor. Aceştia au acces la toate informaţiile despre credite direct din sistemele informatice ale băncilor şi îţi pot spune care este cel mai bun credit pentru tine, fără ca tu să intri vreodată într-o sucursală bancară.

„Unul dintre marile noastre atuuri este imparţialitatea. Prezentăm produsele băncilor exact aşa cum sunt, până la cel mai mic detaliu. De asemenea, unii clienţi pot primi credite doar datorită experienţei şi tertipurilor noastre. Am avut chiar şi clienţi care au intrat într-o sucursală de bancă, au aflat că nu se pot credita, iar noi i-am intermediat dosarul exact la acea bancă, unde de data aceasta a fost acceptat fără probleme.", arată Daniel Amza, senior consultant AV Broker Solutions.

Unele companii de brokeraj au renunţat la comisionul de la client pentru a supravieţui

Partea cea mai bună pentru client, dar şi cea mai greu de crezut, este faptul că serviciile brokerilor sunt, în unele cazuri, gratuite. Explicaţia acestui fapt este însă una cât se poate de raţională: pe timp de criză au dispărut o mulţime de astfel de companii. Au rămas în total în jur de zece astfel de parteneri ai băncilor. Aşa se face că, în lupta pentru clienţi, a fost nevoie de măsuri speciale. Totuşi, brokerul nu face nici muncă de caritate. El este plătit de banca cu care se finalizează tranzacţia, bancă pe care o alege într-un final clientul.

„Logica este simplă: suntem motoarele lor de vânzare. Trendul, îndeosebi pe perioada crizei, a fost şi poate că încă este, închiderea unora dintre sucursale şi focusarea pe alt gen de canale de vânzare, îndeosebi pe brokeri. Orice bancă preferă să achite pentru serviciile noastre un comison prevăzut în protocol, în detrimentul păţii costurilor imense pentru susţinerea unei agenţii (chirie, plata salariilor angajaţilor, cheltuieli cu întreţinere, consumabile şi alte costuri indirecte).", continuă Daniel Amza.

Mulţi dintre clienţii care aleg în această perioadă serviciile unui broker sunt doritorii de credite Prima Casă. Pentru astfel de clienţi, fiecare leu contează, deci alegerea unei bănci care să le ceară exact atâţia bani cât pot ei oferi e foarte importantă.

„Cel mai căutat credit este refinanţarea cu sau fără garanţie. Îndeosebi persoanele care deţin mai multe credite, carduri de credit, overdrafturi, etc. încearcă să diminueze povara acestora, cumulându-le pe toate într-unul singur şi rezultând astfel o rată mai scăzută si evident mai lesne de suportat. Urmează creditul de Prima Casă, dar nu este însă de neglijat nici cererea pentru credite de consum noi, având în vedere scăderea dobânzilor în monedă naţională. Practic, dobânzile creditelor în lei au devenit chiar mai mici decât în perioada de dinaintea crizei.", spune Daniel Amza, senior broker AV Broker Solutions.

Ceea ce s-a modificat mult însă faţă de înainte de criză este psihologia clienţilor. Care, paradoxal, sunt mai numeroşi acum, dar caută să împrumute sume mai mici. Potrivit firmei de brokeraj, unele dintre creditele în valută acordate persoanelor fizice înainte de criză aveau chiar şi şase zerouri. Evident, direct proporţional cu piaţa imobiliară şi cu preţul locuinţelor, a scăzut şi suma cerută de clienţi. Iar creditele de milioane de euro au rămas exclusiv apanajul trecutului.

IMOPEDIA.ro îţi spune:


27 July 2011