Caloriferele joacă un rol important pentru o casă bine încălzită și facturi cât mai mici. Cu toate acestea, ele sunt alese adesea în funcție de cel mai bun preț la achiziție, nu de performanțele pe termen lung. Caloriferele de oțel, cele mai bine vândute în ultimii ani, sunt cea mai comodă alegere, dar nu neapărat și cea mai avantajoasă. Soluția de încălzire trebuie aleasă în funcție de caracteristicile locuinței și de buget.

36009-calorifer_otel.jpgAproape fiecare apartament sau casă nouă are calorifere de oțel. Acestea au devenit alegerea firească a proprietarilor, datorită beneficiilor pe care le aduc. Acest tip de calorifere rezistă excelent la temperaturi de până la 100 grade Celsius, distribuie rapid căldură în casă, sunt ușor de transportat și de montat. Iar pe lângă toate acestea, prețul este cel mai mic din toată gama de radiatoare. O ofertă care pare greu de refuzat, dacă nu știi dezavantajele.

Cea mai mare problemă a caloriferelor de oțel este durata mică de viață, prin comparație cu produsele din fontă și aluminiu. În cazul lor, te poți aștepta să fie nevoie să le schimbi după primii cinci, maximum zece ani, spre deosebire de 20-30 de ani, în cazul celorlalte tipuri de calorifere”, a declarat pentru  IMOPEDIA.ro Ioana Marici, designer interior.

Cu cât prețul acestora este mai mic, cu atât scade și rezistența în timp. Cele mai ieftine calorifere de oțel pot fi vândute la preț mic din cauza faptului că se folosește mai puțin material, ceea ce duce atât de o degradare mai rapidă cât și la o putere mai mică de încălzire. Un alt motiv pentru care poate scădea durata de viață a acestor calorifere este faptul că apa din instalații nu a fost tratată corespunzător.

Caloriferele de aluminiu sunt cele mai recomandate de specialiști

36010-calorifer_aluminiu.jpgCaloriferele de aluminiu par să fie cea mai echilibrată alegere. Sunt perfecte pentru încălzirea cu agent termic, au o perioadă de garanție mare și o durată de viață care atinge 20 de ani. Se încălzesc repede cu un consum rezonabil și vin într-o gamă largă de modele și culori, deci pot fi chiar obiecte decorative, nu doar o instalație. Ca și cele din oțel, sunt ușor de transportat, datorită greutății reduse și au un preț accesibil. Cu toate acestea, au și ele neajunsurile lor.

Caloriferele de aluminiu cer multă atenție și grijă. Trebuie aerisite des, se deformează ușor la șocuri mecanice, iar dacă sunt realizate din mai multe materiale, cum ar fi cele care conțin și cupru, sunt expuse coroziunii electrochimice. O altă problemă este faptul că nu pot menține o temperatură ridicată în încăpere, pe o perioadă îndelungată, pentru că se răcesc într-un timp foarte scurt. În plus, sunt niște calorifere gălăgioase. De fapt, sunt cele mai zgomotoase dintre toate tipurile de calorifere”, continuă Ioana Marici, designer interior.  

Caloriferele de fontă sunt cele mai scumpe, dar și cele mai rezistente

36008-calorifer_fonta.jpgÎn cea de-a treia categorie intră caloriferele de fontă. Acestea sunt aplaudate pentru modul performant în care emană căldura acumulată. Caloriferele de fontă pot încălzi suprafețe mari și rezistă cel mai mult în timp: peste 30 de ani. Acestea nu au probleme cu rezistența la lovituri sau croziune și pot fi folosite cu orice centrală termică ce funcționează la o temperatură redusă. Dar caloriferele de fontă nu pot avea pretenția de aspectuoase. În general sunt greoaie și butucănoase, ceea ce le face și foarte greu de manevrat. Alte dezavantaje includ motive tehnice:

Caloriferele de fontă se încălzesc greu, pentru că au un volum mare, fapt care duce și la un consum mai mare de agent termic. Iar pentru a le păstra în stare bună, ele trebuie vopsite și curățate periodic. La curățare apare o altă problemă, procesul fiind destul de greoi”, continuă designerul Ioana Marici.

Ca preț, modelele noi sunt cele mai scumpe din toată gama de calorifere. Dar decizia corectă trebuie luată, la modul ideal, nu în funcție de preț. Primul pas, în alegerea caloriferelor, ar trebui să fie vizitarea unui specialist care poate calcula necesarul de căldură dintr-o încăpere. Acest calcul este unul complex și ține cont de suprafața încăperii, caracteristicile preților încăperii, orientarea camerei, tâmplăria aleasă, modul în care imobilul a fost izolat termic, metoda de realizare a planșeului precum și etajul la care este situată camera de încălzit.

CITEȘTE ȘI:

17 decembrie 2014