O angajată la o spălătorie auto care a obţinut credit pentru „Prima Casă" este prima persoană din acest program care e pe cale de a-şi pierde locuinţa, după ce nu a mai plătit ratele. Măsura executării silite a fost luată după ce Sucursala Cernavodă a BCR a sesizat Fondul de Garantare că titularii creditului nu au achitat mai multe rate.

Câştigă salariul minim pe economie

Georgiana Răduţ, care are opt clase, trăieşte în concubinaj cu tatăl fetiţei ei de doi ani. Câştigă doar 650 de lei pe lună ca angajată a unei spălătorii auto din Constanţa. În aceste condiţii, rămâne un mister cum i-a acordat banca un credit de nu mai puţin de 57.000 de euro. Nu se ştie nici cum va reuşi statul să recupereze prejudiciul din creditul pe care l-a garantat. Asta pentru că, potrivit experţilor imobiliari, imobilul din comuna Poarta Albă nu ar valora mai mult de 35.000 de euro.

Au minţit în faţa presei

Georgiana Răduţă a primit o notificare de la bancă, emisă pe data de 9 aprilie, la domiciliul său oficial, din satul Viroaga. „Prin prezenta, subscrisa BCR Sucursala Cernavodă, în calitate de creditor, vă informează că nu v-aţi îndeplinit obligaţiile asumate. Ca urmare a faptului că la data scadenţei în contul dumneavoastră curent nu au existat suficiente disponibilităţi pentru acoperirea debitului, la data prezentei notificări înregistraţi restanţe în sumă de 57.449 euro", se arată în notificarea expediată de BCR.

Contactată de „Adevărul", Georgiana Răduţ a negat iniţial că s-ar fi împrumutat la bancă, susţinând că leafa de doar 650 de lei nu i-ar fi permis să-şi cumpere o casă, fie şi prin credit. Ea a declarat că nu i-a dispărut niciodată buletinul şi nici că a fost chemată la vreo bancă să semneze vreun act. Banca, în schimb, ne-a confirmat acordarea creditului: „Creditul a fost acordat cu rigurozitate, dar o situaţie neprevăzută a făcut ca debitoarea să-şi piardă locul de muncă şi să nu-şi mai poată plăti împrumutul. Persoana a înştiinţat banca că din acest motiv nu mai poate plăti creditul", ne-a comunicat Ionuţ Stanimir, şeful Departamentului Comunicare externă din cadrul Direcţiei de Comunicare din BCR.






Sursa

29 April 2010