Intermediatorii sunt cei care au umflat preţul proprietăţilor din Hong Kong. În prima jumătate a lui 2011, preţul locuinţelor s-a majorat cu peste 7% faţă de sfârşitul anului trecut, arată datele publicate de Departamentul Guvernamental de Evaluare şi Reevaluare.

Hong KongPreţul locuinţelor a explodat la începutul acestui an, diferenţa fiind de aproape 24% (19%, ajustat la inflaţie), faţă de sfârşitul anului trecut. Iar la sfârşitul lui 2010, preţul proprietăţilor din Hong Kong crescuse cu 22%, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009. Mai mult de atât, în toamna lui 2010 se înregistra deja o majorare de 25% faţă de 2009, conform analizelor companiei de consultanţă imobiliară Knight Frank.

  
Populaţia protestează faţă de monopolul impus de dezvoltatori

Pe 1 iulie, pentru a marca a paisprezecea aniversare a reîntoarcerii Hong Kong-ului sub conducerea chinezească, mii de locuitori furioşi s-au strâns în Districtul Central Business (CBD) pentru a protesta faţă de preţul exorbitant al locuinţelor. Oamenii frustraţi consideră că principalii vinovaţi pentru situaţia actuală sunt dezvoltatorii, care au ajuns să preia controlul asupra economiei ţării. De asemenea, demonstranţii au acuzat guvernanţii şi dezvoltatorii că s-au coalizat pentru a deţine monopol şi au cerut intervenţia lui Donald Tsang, şeful Executivului.

Situaţia este destul de drastică - doar un sfert dintre cererile de pe piaţa imobiliară din Hong Kong vin din partea chinezilor, deoarece preţul este aproape intangibil. Majoritatea proprietăţilor din gama de top, pe care chinezii de rând nu şi le permit, sunt cumpărate de ruşi, japonezi şi alţi clienţi asiatici. De asemenea, companii care activează în cu totul alte domenii au început să se orienteze către achiziţii de proprietăţi, astfel că o mare parte a investitorilor şi a speculanţilor provine din acest segment, notează Global Property Guide. Frenezia achiziţiilor a fost alimentată de o creştere economică robustă şi de o dobândă scăzută pentru creditele din SUA, situaţie oglindită şi în Hong Kong.

În încercarea de a micşora specula şi de a potoli avântul pieţei imobiliare:

• La sfârşitul lui 2010, autorităţile de la Hong Kong au introdus Impozitul Ştampila Specială, o taxă suplimentară ce trebuie plătită pentru transferul unei proprietăţi rezidenţiale. Această măsură a făcut ca volumul tranzacţiilor să scadă cu aproape 40% numai din noiembrie 2010 şi până în ianuarie 2011. Cu toate acestea, preţul locuinţelor a crescut din nou în februarie şi martie.

• Guvernul a introdus măsuri de consolidare a bazei de date ipotecare (similar cu Biroul de Credit românesc). Cumpărătorii trebuie să prezinte istoricul ipotecar înainte de a li se aproba un nou credit. Băncile pot refuza cererile de creditare, pot creşte dobânda sau pot mări rata lunară, dacă clienţii nu prezintă acest istoric.

• Autoritatea Monetară din Hong Kong a crescut avansul minim obligatoriu, precum şi valoarea depozitului pentru clienţii străini, care achiziţionează case mai scumpe de 770.000 dolari. În plus, cumpărătorii de proprietăţi de peste 1,2 milioane dolari trebuie să achite un avans de 50%.

Luna iunie a înregistrat o prăbuşire a numărului de tranzacţii

Bugetul pentru 2011-2012 a scos în evidenţă scopul guvernului de a stabiliza piaţa rezidenţială din Hong Kong, prin asigurarea unei oferte adecvate de suprafeţe de construit, pe termen mediu spre lung. Numărul loturilor de teren de vânzare a crescut cu cel puţin 70%, conform unui raport al Cushman & Wakefield.

Analiştii subliniază că este doar o etapă peste care se va trece: preţul locuinţelor va creşte cu 15% anul acesta, comparativ cu 2010, după care preţul se va reduce. Pentru anul viitor, se preconizează o scădere de 15-20%, conform unui raport al instituţiei financiare Barclays Capital Asia Ltd.

Dar până atunci, realitatea este alta: din cauza aprecierii valorii proprietăţilor, clienţii s-au rărit. Numărul tranzacţiilor imobiliare din Hong Kong a scăzut cu 58% în luna iunie, comparativ cu luna mai.

Află ce urmează după explozia preţurilor din China?

 

2 August 2011