Preţurile apartamentelor vechi din Capitală au continuat să scadă şi în 2010; scăderea a fost însă mai blândă. Potrivit unui studiu realizat de Imopedia.ro în 2010 preţurile locuinţelor vechi s-au redus în Bucureşti cu aproximativ 10%.

15861-161135-scadere.jpgEste de remarcat faptul că, în general, tendinţele privind preţurile locuinţelor vechi în 2010 în Capitală au fost destul de asemănătoare cu cele înregistrate în întreaga ţară, în care „Prima Casă 2" a fost mană cerească pentru piaţa imobiliară. Urmarea a fost că piaţa imobiliară pentru locuinţele vechi s-a mişcat destul de bine în 2010, dând astfel şi un semnal pozitiv pentru întreaga piaţă. Continuarea programului a fost colacul de salvare pentru multe agenţii imobiliare. 75% din cei care au cumpărat prin acest program s-au orientat însă spre locuinţe vechi, deşi programul trebuia să încurajeze vânzarea de locuinţe noi, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor Guvernului.

În general, cei care au căutat să-şi cumpere o locuinţă veche în Bucureşti, în anul 2010 au avut bugete de „Prima Casă", ceea ce înseamnă că au căutat proprietăţi în jurul sumei de 60.000 euro, reiese din acelaşi studiu. De altfel, tot datorită programului Prima Casă, piaţa locuinţelor vechi a adus cele mai multe tranzacţii din 2010.

„Pe parcursul acestui an preţurile apartamentelor au scăzut între 8-16%. Cel mai mult s-au ieftinit apartamentele cu două camere din zona centrală a Bucureştiului care au înregistrat o scădere de 16%. La polul opus se află garsonierele din nordul Capitalei şi apartamentele cu două camere din est unde avem o reducere de 8 procente" susţine Răzvan Muntean, general manager Imopedia.ro.

Rezidenţial-Lux

În cartierele de lux ale Bucureştiului, precum Aviatorilor, Cotroceni, Dorobanţi (Capitale) sau Primăverii, garsonierele s-au ieftinit în 2010 cu 10%, potrivit bazei de date Imopedia.ro. Astfel, dacă la sfârşitul anului 2009 o garsonieră în această zonă a Capitalei costa în medie 65.000 euro, la final de 2010, preţul mediu a ajuns la 58.300 euro.

O scădere de 10 procente s-a observat şi în cazul apartamentelor vechi cu două şi respectiv, trei camere din zona Rezidenţial. În decembrie 2009, un apartament cu două camere se vindea în medie, cu 121.500 euro, astăzi putem vorbi de o valoare de 109.000 euro. În cazul locuinţelor vechi cu trei camere, preţul mediu a ajuns în decembrie 2010 la 152.000 euro.

Ultracentral

În buricul Bucureştiului garsonierele s-au ieftinit cu 10% faţă de decembrie 2009, de la 66.000 euro la 59.500 euro, un preţ mediu. În cazul apartamentelor cu două şi respectiv trei camere scăderea a fost uşor mai mare de 11%. Ca urmare, astăzi o locuinţă ultracentrală cu două camere se vinde în medie cu 107.000 euro, în timp ce una cu trei camere are un preţ mediu de 141.200, potrivit datelor Imopedia.ro.

Central

Cei interesaţi de o garsonieră în centrul Capitalei au plătit la finele anului trecut un preţ mediu de 55.500 euro. Cine nu s-a grăbit şi a putut să mai aştepte un an plăteşte astăzi, în medie, cu 10% mai puţin. Apartamentele cu două camere s-au ieftinit într-un an cu 16%, scăzând de la o valoare medie de 86.300 euro la 72.600 euro. Scăderea nu este la fel de puternică şi în cazul locuinţelor cu trei camere. În decembrie 2009, preţul mediu înregistrat era de 99.500 euro, după un an, acesta este de 89.300 euro, ceea ce înseamnă o reducere de 10%.

Nord

În partea de nord a Capitalei, pe măsură ce creşte numărul camerelor, se observă o scădere mai mare a preţurilor. Astfel, garsonierele din această zonă înregistrează una dintre cele mai mici ieftiniri din acest an, de numai 8%, de la 54.000 euro în decembrie 2009 la 49.500 euro în decembrie 2010. Proprietarii locuinţelor cu două camere din nord şi-au redus pretenţiile financiare într-un an cu 12 procente, preţul mediu pentru acest tip de locuinţă fiind la finele anului 2010 de 66.100 euro. Din datele Imopedia.ro reiese că, faţă de ultima lună a anului trecut, preţurile locuinţelor cu trei camere din nord au scăzut cu 14%, de la 104.200 euro la 89.300 euro, preţuri medii.

Sud

În sudul oraşului s-a înregistrat o scădere de 10% pentru toate cele trei tipuri de apartamente. Astfel, preţurile garsonierelor au scăzut de la 42.000 euro (decembrie 2009) la 37.800 euro (decembrie 2010). În ce priveşte valorile medii în cazul apartamentelor cu două camere, acestea s-au ieftinit în medie, cu 6.100 euro într-un an, ajungând la 52.200 euro la final de 2010. Preţul mediu pentru un apartament cu trei camere în sud a ajuns la 68.300 euro.

Est

În estul Capitalei, cumpărătorii pot plăti acum pentru o garsonieră 39.400 euro, un preţ mediu cu 11% mai mic decât în decembrie 2009. Apartamentele cu două camere costă, în medie, 60.100 euro, cu 8% mai puţin faţă de acum un an, în timp ce unităţile cu trei camere sunt mai ieftine cu 14%, preţul mediu fiind în decembrie 2010 de 68.300 euro.

Vest

În vestul oraşului, cel mai mult s-au ieftinit garsonierele, cu 12%, acestea scăzând până la 38.100 euro. Apartamentele cu două camere au cunoscut o scădere de 10%, de la 64.400 euro la 57.800 euro. Despre apartamentele cu trei camere putem spune că au înregistrat şi ele o scădere de 10%, de la 78.500 euro la 71.000 euro.


Sursa

5 January 2011