Centrul comercial Electroputere Craiova, a cărui deschidere era programată pentru dimineaţa zilei de joi, 17 noiembrie, va fi inaugurat cu o întârziere de două zile, au precizat pentru ZF reprezentanţii Auchan România, principala "ancoră" a proiectului.

22035-photo-2a.jpgZiarul Financiar a prezentat astăzi imagini de pe şantierul proiectului, din care se putea observa că nivelul de finisare a numeroase spaţii nu permitea primirea clienţilor într-un timp atât de scurt. Într-un final, inaugurarea a fost reprogramată pentru sâmbătă dimineaţa, la ora 8.00.

De altfel, şi sâmbătă vor fi deschise doar hipermarketul Auchan şi o parte din magazinele de îmbrăcăminte, reprezentanţii C&A şi New Yorker confirmând la începutul săptămânii ca sunt gata pentru inaugurarea noilor unităţi.

Centrul comercial Electroputere Craiova a fost realizat "pe repede înainte", lucrările fiind începute în acest an, în condiţiile în care dezvoltatorii beneficiau deja de structura unei vechi hale industriale a platformei Electroputere.

Proiectul va avea într-o primă fază o suprafaţă de 43.000 de metri pătraţi, iar ulterior va fi extins cu spaţii pentru magazine Leroy Merlin, Decathlon, Altex şi Norauto.

De asemenea, Zara şi H&M, doi dintre cei mai populari retaileri de îmbrăcăminte de pe piaţa locală, vor deschide magazine în cadrul proiectului în vara anului viitor.


Sursa

16 November 2011