În perioada de criză, agenţiile imobiliare au dus o luptă continuă pentru atragerea şi fidelizarea clienţilor. Comisioane mai mici, cele mai bune preţuri, cele mai multe oferte, o implicare mai mare din partea agenţilor – toate acestea au făcut parte din planul de lucru al fiecărei companii care a supravieţuit. Acum însă, tacticile de promovare şi marketing au ajuns chiar mai departe de atât. O vizită la sediul unei agenţii se poate termina cu un voucher de excursie pentru potenţialul client, chiar  dacă acesta nu cumpără nimic.

25222-tombolac21.jpgCartierul Titan se află printre cele mai căutate zone pentru apartamente din Capitală, conform unui studiu IMOPEDIA.ro. Întâmplător sau nu,  locuitorii din Titan sunt primii care se bucură de un program inedit de fidelizare a clienţilor venit din partea agenţiilor imobiliare. Century 21 Titan Park a demarat prima campanie de informare şi recrutare dedicată locuitorilor din cartierul Titan.

„Prin această campanie ne dorim să venim cât mai aproape de locuitorii din Titan, să ne cunoaştem şi să legăm relaţii de bună vecinătate şi colaborare. Este prima campanie dedicată locuitorilor dintr-un cartier organizată de o agenţie imobiliară din România, o iniţiativă inovatoare ce vizează stabilirea unor relaţii pe termen lung în comunitate”, a declarat  Cătălin Scripcaru, Preşedintele Century 21 România.

Una dintre cele mai importante strategii îndreptate spre client şi folosită de companie este negocierea preţului doar în favoarea clienţilor săi, a unei singure părţi dintr-o tranzacţie imobiliară, printr-un serviciu mai nou pe piaţa locuinţelor din România denumit „Serviciul de Reprezentare”.

„Fiind noii vecini din cartier, ne-am propus să ne prezentăm rezidenţilor prin diverse activităţi de comunicare la domiciliu şi în agenţia noastră, pentru a identifica nevoile locuitorilor din Titan, a ne adapta serviciile la cerinţele lor şi a le reprezenta interesele cu succes. Scopul nostru este să oferim locuitorilor din cartierul Titan care doresc să realizeze tranzacţii imobiliare cele mai bune servicii de consultanţă personalizate, reprezentându-le interesele, în special în negocierea de preţ”, a completat Cătălin Scripcaru.

Dar poate cea mai interesantă parte a campaniei demarate de companie este posibilitatea de a câştiga un premiu, lucru de care pot beneficia toţi cei care răspund la invitaţia companiei.

„Pe baza cărţii poştale pe care o primesc la domiciliu, locuitorii cartierului Titan sunt invitaţi la sediul CENTURY 21 Titan Park (Str. Baba Novac 19A, clădirea Belvedere) în zilele de 8 şi 9 iunie pentru a valida participarea la tombola ce are ca premii o excursie la Disneyland, un sejur în Antalya şi un week-end la Complex Phoenicia 5*. Cerinţa obligatorie este ca participanţii să aibă domiciliul stabil în cartierul Titan. Mai multe informaţii sunt disponibile în regulamentul de pe site-ul CENTURY 21 România. De asemenea, în baza cărţii poştale, toţi locuitorii zonei Titan primesc o evaluare gratuită a proprietăţii până la 1 septembrie 2012”, se arată într-un comunicat Century 21Titan Park.

Century 21 România a deschis în luna mai agenţia – pilot CENTURY 21 Titan Park.

CITEȘTE ȘI Unde te muţi dacă vrei un cartier de top la preţuri accesibile

 

8 June 2012