Deoarece clienţii nu mai au de unde să facă rost de bani pentru a-şi plăti locuinţele, dezvoltatorii imobiliari au acceptat să ceară preţuri mai mici.

sursa:evz.roÎn toamna anului 2008, Cristi Mocanu trebuia să se mute în apartamentul său din complexul rezidenţial New Town din Bucureşti. Blocul a fost gata de abia în primăvara anului trecut, aşa cum vă informa evz.ro.

Preţul iniţial cerut de dezvoltator a fost de 236.000 de euro cu TVA, din care clientul a plătit un avans de 62.500 de euro. Viitorul proprietar nu a mai avut de unde să facă rost de restul de bani, astfel că, după patru runde de negocieri cu dezvoltatorul, a reuşit să obţină o reducere de aproape 50.000 de euro. Chiar şi aşa, tânărul încearcă să vândă "avansul pentru locuinţă", pentru că nu îşi mai permite să o cumpere, chiar dacă a fost finisată pe gustul său. Primul anunţ a fost postat pe internet în luna septembrie a anului trecut.

După publicarea noului preţ pe portalurile de imobiliare, tânărul a primit mai multe telefoane de la potenţiali clienţi.

Constructorii, mai flexibili

Despre dezvoltator, tânărul spune că este mult mai înţelegător faţă de anul trecut.

"Deocamdată, constructorul nu a impus un termen limită pentru achitarea restului de bani. Au lăsat-o mai moale", mărturiseşte tânărul.

23 February 2010