În ultima perioadă, din ce în ce mai multe agenţii imobiliare apelează la justiţie pentru a-şi recupera banii din comisioanele pe care unii clienţi „au uitat" să le achite.

Majoritatea proceselor vizează neplata serviciilor prestate de agenţii în perioada iulie-noiembrie 2008, atât de vânzători, cât şi de cumpărători.

Comisioane de 3% din valoarea tranzacţiei

Până în prezent, patru mari agenţii imobiliare au optat pentru această variantă de a-şi recupera banii. „Neplata comisionului acceptat sub semnătură de client atrage penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere începând cu data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu mandatarul proprietar/ cumpărător şi până la data plăţii efective", se stipulează în contractele agenţiilor imobiliare.
 
Comisioanele practicate de agenţiile imobiliare din Iaşi variază între 2% şi 3% din valoarea tranzacţiei, în ceea ce priveşte cumpărătorul. Vânzătorul trebuie să plătească doar 1% din valoarea apartamentului vândut prin intermediul agenţiei imobiliare.

SC Fidelia Casa este una dintre agenţiile care nu au reuşit să se înţeleagă cu toţi clienţii săi pe cale amiabilă şi care a pornit, până acum, cele mai multe procese în care reclamă neplata comisioanelor, fiind urmată de SC Terra Real Es tate, Casa Albă şi Dinamic I mo biliare SRL.

Conform socotelilor agenţiei, prin neplata comisionului de 2.000 euro , în niciun an, un fost client a acumulat un debit de 15.678 lei. „Cerem obligarea lui Gheorghe Corneliu A. la plata a 7.310 lei, contravaloarea serviciilor prestate de noi , 1.390 lei TVA şi penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere în valoare de 6.968 lei până la data introducerii acţiunii, plus 0,5% pe zi până în momentul plăţii efective.

Sursa

4 May 2009