În vreme ce pieţele imobiliare greu încercate precum cele din SUA şi Marea Britanie dau semne de revenire pe segmentul rezidenţial, cele din Estul Europei continuă să scadă.

Criza imobiliară - izolată la periferia UEÎn Statele Unite şi Marea Britanie, ţări în care criza a făcut victime în sistemul bancar, cifrele indică o creştere a activităţii imobiliare. În Estul Europei nu ar prea fi motive de bucurie. În România sau Bulgaria căderea pieţei rezidenţiale continuă.

Nici puseuri gen "Prima casă" nu au produs şocul mult-aşteptat, în condiţiile în care preţurile au crescut pe unele segmente, dar au crescut artificial, în urma aşteptării proprietarilor, nu în urma unei creşteri a cererii.

„Explicaţia acestui fenomen este destul simplă. Guvernele din Statele Unite şi Marea Britanie au alimentat sistemele financiare şi au preluat activele neperformante. Astfel, au eliminat neîncrederea populaţiei în instituţiile financiare. Acest lucru se vede şi în piaţa imobiliară, care este o piaţă de bani", spune expertul imobiliar Ion Radu Zilişteanu.

În SUA, vânzările de case au urcat în luna iunie cu un ritm anual de 384.000, conform datelor Departamentului Comerţului, mai mult cu 11% faţă de luna mai. Cu toate acestea, preţul mediu al unei locuinţe noi a scăzut la 206.000 de dolari, mai puţin cu 5,8% faţă de luna mai şi cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cu o lună în urmă, preţul mediu era de 219.000 dolari. De asemenea, construcţiile de case din SUA au cunoscut o creştere de 3,6% în luna iunie. Construcţiile de locuinţe destinate unei familii formate din două persoane au crescut cu 14% în perioada analizată, la 470.000 case, cel mai mare ritm din decembrie 2004.


Sursa

18 August 2009