Intervenţiile guvernamentale realizate vor provoca însă o inflaţie galopantă şi o nouă bulă pe piaţa internaţională de mărfuri

Criza din sectorul imobiliar american dă semne de plafonareCea mai gravă criză economică de la Ma-rea Depresie încoace îşi face tot mai adânc simţite efectele în toate cele patru colţuri ale mapamondului, dar în Statele Unite, la epicentru, au apărut primele semne că mai multe sectoare-sursă ale recesiunii actuale au atins punctul cel mai de jos şi se profilează o revenire.

Vestea, deşi pozitivă, nu este însă un prilej de bucurie. Ca urmare a creşterii excesive a bazei monetare operate de preşedintele Fed, Ben Bernanke, şi a intervenţiilor fiscale fără precedent ale administraţiei Obama, ieşirea din criză va aduce cu sine o inflaţie galopantă, noi bule speculative şi o stagnare a creşterii economice similare evoluţiei în formă de „L", cunoscută de Japonia după criza din anii '90.

Început de stabilizare

Scăderea indicelui S&P Case-Shiller, care măsoară evoluţia preţului locuinţelor în cele mai mari 20 de arii urbane din SUA, a înregistrat o primă moderaţie din anul 2007 şi până în prezent. Acesta a scăzut cu 18,6%, procent anualizat în luna februarie a acestui an, faţă de 19% în luna precedentă. Preţurile caselor au scăzut în toate cele 20 de regiuni luate în considerare. Cele mai mari reculuri au fost înregistrate în Phoenix (35%), Las Vegas (32%) şi San Francisco (31%), metropolele cu cele mai mari aprecieri în cursul anilor 2001-2007.

Deşi există un imens inventar de case şi piaţa imobiliară trebuie să-şi continue dinamica descendentă, vânzările de noi locuinţe au crescut uşor în luna februarie a acestui an. De asemenea, reducerea numărului de noi unităţi locative construite pare să fi atins limita inferioară. Tot în luna februarie, indicele privind accesibilitatea locuinţelor, alcătuit de National Association of Realtors, pe baza ratei dobânzii ipotecare şi a raportului dintre preţul median al caselor şi venitul median, a atins cel mai înalt nivel din 1968.

Aceste evoluţii se datorează, în bună măsură, şi achiziţiei agresive de active ipotecare de către Fed, introducerii unei deduceri fiscale pentru cumpărarea unei locuinţe de până la 8.000 de dolari şi subvenţiilor oferite de Trezorerie creditorilor ipotecari. Şomajul în creştere exercită o presiune contrară acţiunilor guvernamentale de suport al pieţei imobiliare. Cu toate acestea, tendinţa pieţei imobiliare de a atinge punctul cel mai de jos este o veste încurajatoare.

Încrederea consumatorilor revine

Indicele care măsoară încrederea consumatorilor americani în economie a înregistrat cea mai mare creştere în luna aprilie din 2005. Evaluarea condiţiilor prezente din economie a urcat la 23,7, de la 21,9 luna trecută, în timp ce anticipaţiile privind următoarele şase luni au urcat la 49,5, cel mai ridicat nivel de la falimentul Lehman Brothers. Îmbunătăţirea aşteptărilor consumatorilor sporeşte optimismul privind relansarea consumului.

4 May 2009