Profituri de 500% pe an, oameni rămaşi pe drumuri din cauza legislaţiei ambigue şi apartamente de câteva mii de dolari. Sună a junglă imobiliară, dar în realitate este imaginea pieţei imobiliare din România anilor 2.000. Înainte de recesiune, înainte de criza imobiliară, înainte chiar de boom-ul imobiliar. Un cuvânt care descrie foarte bine piaţa imobiliară de atunci din România este haosul. Haosul specific fiecărei pieţe la început de drum, care la noi s-a tradus în criza de dinainte de criză.

Sursa: imopedia.ro„În avionul de joi seara care îi ducea acasă, evreii îşi vindeau terenurile din Pipera între ei"

Poveştile de la începutul pieţei imobiliare sunt halucinante. Nici măcar oamenilor care au fost direct implicaţi în ele nu le vine să creadă că aşa ceva chiar s-a putut întâmpla. În momentul în care România a apărut pe harta de investiţii a străinilor, în momentul în care prețurile infime ale proprietăţilor de la noi au început să stârnească gândurile de îmbogăţire rapidă ale oamenilor de afaceri, atunci a început istoria. Nordul a fost primul pe lista de investiţii, deci primul pe lista comportamentului haotic.

„În Pipera au cumpărat evrei. Mulţi. Tot ce este în dreapta zonei Pipera-Tunari a fost cumpărat de evrei. Foarte mulţi. Care la rândul lor i-au adus pe alţii. Şi au cumpărat la rândul lor cu 100 euro/mp, au vândut cu 300 euro/mp. În avionul de evrei de joi seara, când se duceau evreii la ei acasă, îşi vindeau terenurile între ei. Ziceau: „ia uite ce ghişeft am făcut eu la Pipera". Ei veneau să facă profituri de 500% pe an", îşi aduce aminte Cristian N. Antonescu Managing Partner Imoinvest.

Dincolo de investitorii individuali, au apărut rapid pe piaţă fondurile de investiţii. Tot speculative. Acolo planul de îmbogăţire era dublat: pe de o parte era interesul acţionarilor, pe de altă parte era interesul celor care îi reprezentau aici. Care erau români. Şi în dulcele stil românesc, fiecare trage în partea lui.

„Directorii fondurilor de investiții au câştigat mai mult decât ne putem imagina. În sensul că vindeau terenurile cu 300 dolari/mp, 100 dolari luau ei şi 200 dolari plăteau acţionarilor. Au făcut o speculă incredibilă", continuă Antonescu.

„Oamenii de rând îşi vindeau casa fără să ştie unde  se vor muta şi nu aveau nici cel mai mic stres legat de acest lucru"

De cealaltă parte erau speculatorii mici. Oamenii de rând care visau la un câştig rapid cu un efort minim. Oameni care se uitau în jur şi vedeau că toţi cunoscuţii lor fac tranzacţii cu terenuri sau locuinţe. Şi atunci s-au întrebat: „de ce să nu încerc şi eu?". Mulţi dintre clienții de atunci nici nu aveau un plan despre ce vor face în continuare în momentul în care îşi vindeau casa. Băteau palma cu primul client care accepta să se mute în câteva săptămâni de la tranzacţie, timp în care vânzătorul începea să caute un alt apartament în care să locuiască. În acest fel, el ştia exact câţi bani are şi câţi bani să dea pe noua locuinţă astfel încât să iasă şi în profit.

„Toată lumea a simţit creşterea economică de după 2004-2005, chiriaşi sau proprietari în blocuri vechi au simţit nevoia de achiziţie în apartamente noi. Băncile începuseră să acorde credite şi serviciile erau stabile, nu exista problema zilei de mâine. În felul acesta au cumpărat şi terenuri pe care se gândeau că în doi, trei, patru ani să construiască o casă. Dar apoi au văzut că tot cresc preţurile foarte mult, aşa că în loc să construiască, au vândut. Apoi au cumpărat un teren pe care iar l-au vândut şi tot aşa, văzând că se scumpește de la an la an, s-au transformat în mici speculanţi ai pieţei imobiliare. După 2005, se cam dublau preţurile în fiecare an la terenuri. Iar apartamentele se scumpeau cu 50-60%", spune Vasile Păun, administrator Sinergy Imob.

Clientul se ducea la una-două vizionări înainte să cumpere. Acum un agent prezintă unui potenţial cumpărător şi 20 de proprietăţi. Tranzacţiile se făceau uneori şi în 24 de ore. Acum durează şi şase luni. Plata se făcea cu banii jos. Acum creditul este noua religie a cumpărătorului.

„Tranzacţiile se făceau în lei, apoi s-a trecut la mărci, la dolari, apoi la euro. Au intervenit creditele imobiliare, creditele ipotecare, cultura imobiliară a început să fie tot mai pregnantă. Dar atunci, riscurile erau mari. Din păcate nu exista sistemul de Carte Funciară, se mergea pe sistemul de Transcripţiuni şi Inscripţiuni, foarte multe probleme au fost la vremea respectivă. Oameni care au rămas pe drumuri", spune Giulio Angheloiu, manager Premier.

Apoi, odată cu creşterea nevoii de locuinţe, au apărut şi primele semne de creştere a preţurilor. Atât la terenuri, cât şi la case. Asta se întâmpla în 2006. Au apărut investitorii mari, serioși. Cei care plasează bani pe termen lung. S-au construit clădiri de birouri şi ansambluri rezidenţiale. Profiturile erau în continuare foarte mari faţă de cele pe care le regăseau ei în alte ţări în care activau, dar se ridicau la maximum 20% pe an, nu la fabulosul 500%. Apoi a venit anul 2008. Iar restul e istorie.


30 martie 2011