0-133-parcurilielogistice.jpgSuprafata spatiilor noi de logistica si de depozitare livrate in acest an in Romania va fi de peste 150.000 metri patrati, ceea ce va duce la cresterea ofertei si la reducerea chiriilor pana la patru euro pe metru patrat pe luna. Astfel, chiar daca stocul spatiilor logistice se va majora ca urmare a lansarii pe piata a unor proiecte noi, rata de spatii vacante se va mentine sub 5%.

Oferta diversificata va determina o usoara scadere a nivelului chiriilor pentru spatiile de depozitare. Un aspect pozitiv pentru acest segment de piata este ca se vor dezvolta parcuri logistice in principalele orase din tara, pentru a veni in intampinarea cerintelor companiilor de logistica si distributie a caror activitate este in continua expansiune", sustine directorul departamentului industrial al DTZ, Rodica Tarcavu.

Potrivit analistilor DTZ, chiria medie pentru anul in curs este de patru euro/mp/luna. "Chiria este puternic influentata de doi factori contrari. Presiunii chiriasilor pentru scaderea preturilor i se opune trendul de crestere a costurilor de achizitie a terenului si constructia spatiilor", precizeaza Tarcavu. Reprezentantul DTZ sustine ca aderarea la Uniunea Europeana va atrage in primul rand interesul companiilor importante de retail, distributie si logistica la nivel international, care vor dori sa fie prezente si pe piata romaneasca. In plus, cresterea importurilor din UE si a exporturilor catre statele membre vor mari nevoia de stocare a companiilor, ceea ce va accelera dezvoltarile industriale in toate zonele tarii.

Oferta de spatii de depozitare va creste cu preponderenta in orasele mari - Bucuresti, Brasov, Timisoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea si Constanta, potrivit DTZ.
De asemenea, analistii imobiliari apreciaza ca acest an va marca trecerea de la dezvoltarea de spatii de clasa B la spatii de clasa A si in celelalte orase, unde oferta este relativ scazuta.
"In Bucuresti, tendinta de crestere a numarului de proiecte logistice de clasa A a crescut in ultimii doi ani, perioada in care pe langa Cefin au intrat pe piata mari dezvoltatori cum ar fi Prologis, Portland si Phoenix Real Estates", apreciaza Tarcavu.

Randamentul spatiilor industriale este preconizat de analistii companiei imobiliare in jurul valorii de 7-8%.
Cererea pentru spatiile industriale este formata in special din companiile de logistica sau distributie, retailerii si firmele de productie usoara. La sfarsitul anului 2006, stocul spatiilor industriale era de circa 230.000 de metri patrati, iar chiria medie era cuprinsa intre 5 si 5,5 euro/mp/luna. Cel mai mare parc logistic din Romania a fost dezvoltat in Capitala de grupul italian Cefin Holding, care intentioneaza sa investeasca alte circa 75 mil. euro pentru inca trei parcuri logistice in Constanta, Arad si Timisoara. Lucrarile de constructie la cele trei parcuri logistice vor fi finalizate in a doua parte a lui 2008. Fiecare dintre locatii va oferi intre 40.000 si 50.000 de metri patrati de spatii acoperite pentru depozitare. Parcul logistic dezvoltat de Cefin in Bucuresti are o capacitate de 350.000 de metri patrati de spatii de depozitare iar proiectul va fi finalizat pana la sfarsitul lui 2009.

Sursa

7 February 2007