Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădirile rezidenţiale din luna martie 2009 se ridică la 4.363, în creştere cu 16,7% faţă de luna precedentă şi în scădere cu 17,7% faţă de luna martie 2008, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Creşte numărul autorizaţiilor de construcţie pentru caseÎn primul trimestru al acestui an, s-au eliberat 10.571 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 10,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

Totodată, informează INS, din totalul autorizaţiilor eliberate în luna martie a anului 2009, 1.494 aparţin zonei urbane, în timp ce 2.869 au fost pentru zona rurală.

 Autorizaţiile pentru zona rurală s-au acordat în proporţie de 65,8%, menţinându-se trendul lunilor anterioare. Conform INS, există o tendinţă de creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în toate regiunile de dezvoltare. Cele mai importante s-au dovedit:

Sud-Muntenia (+182 autorizaţii), Vest (+104 autorizaţii ) şi Centru (+91 autorizaţii). Comparativ cu luna martie 2008, în martie 2009 s-au eliberat cu 936 mai puţine autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale decât în aceeaşi lună a anului precedent. Cele mai importante scăderi au fost în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-364 autorizaţii), Nord-Est (-209 autorizaţii) şi Centru (-132 autorizaţii).

În trimestrul I 2009 s-au eliberat 10.571 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 10,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. Singura creştere de la an la an a numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale a fost în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (+151 autorizaţii).

 

4 May 2009