Creşterea impozitelor pe terenurile agricole va trebui decisă înainte de construcţia bugetului pentru anul viitor şi aplicată chiar de la începutul lui 2011, susţine ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

sursa foto:recolta.eu"Terenurile agricole sunt impozitate. Exista un impozit, dar vreau să-l facem consistent. Decizia de majorare trebuie adoptată în perioada următoare, adică înainte de construcţia bugetului pentru anul viitor", a declarat Sebastian Vlădescu pentru Mediafax.

În schimb despre suprataxarea terenurilor agricole nelucrate, Vlădescu nu a precizat nimic, deşi săptămâna trecută un coleg de guvernare, ministrul Agriculturii declara că susţine acest tip de taxare. Fiind însă o decizie cu implicaţii politice, ea trebuie analizată şi votată în coaliţie.

Cei care deţin terenuri arabile situate în extravilan plătesc un impozit anual ce variază între 36 de lei si 43 lei pe hectar.

 



20 August 2010