Creditul ipotecar se lungeste la 30 de ani
Cotidianul - 08.06.2005
Cresterea preturilor la locuinte a determinat bancile sa modifice conditiile de creditare.

 

Cresterea preturilor la locuinte a determinat bancile sa modifice conditiile de creditare. Daca reducerea dobinzilor la credite nu mai reprezinta de mult o noutate, mai nou s-a trecut la extinderea termenului de rambursare a creditelor, pina la 30 de ani.

Cresterea preturilor caselor a creat o situatie dificila pentru bancile care acorda credite pentru achizitionarea unei locuinte. Tot mai putini solicitanti au venituri suficient de mari pentru a contracta un imprumut, mai ales ca majoritatea dintre ei sint tineri. S-a trecut la acceptarea codebitorilor si la reducerea dobinzilor.

Recent, s-au lansat de catre unele banci pachete cu o perioada de rambursare de 30 de ani si chiar mai mult. Trebuie spus ca principala cauza a scumpirii caselor a fost tocmai acordarea cu lejeritate a creditelor.

Perioada mai mare

Pentru ca veniturile solicitantilor sa se incadreze in conditiile de acordare a creditului s-a trecut deja la o perioada de rambursare a creditului de 30 de ani. Volksbsank a lansat un credit cu o perioada de rambursare de peste 30 de ani. Practic, aceasta este egala cu perioada ramasa pina la pensionarea solicitantului.

De exemplu, daca acesta are 30 de ani in momentul in care cere creditul, iar virsta sa de pensionare este 65 de ani, atunci va trebui sa restituie creditul in 35 de ani. In replica, Finans Credit Ipotecar, o societate in care 99% dintre actiuni sint detinute de Finansbank, a lansat un credit ipotecar pentru achizitionarea de locuinte cu perioada de rambursare de 30 de ani.

„Se finanteaza achizitia si construirea de locuinte. In cazul imbunatatirilor aduse locuintei, creditul se acorda pe o perioada de 15 ani", spune Ina Stet, administratorul Finans Credit Ipotecar. Societatea intentioneaza sa incheie parteneriate cu agentiile imobiliare pentru acest produs.

Rate mai mici

Aceasta masura va duce, spun initiatorii, la o rata lunara mai mica. Astfel, in cazul unui imprumut de 10.000 de euro la Volksbank, pe o perioada de 30 de ani, pentru care se percepe o dobinda de 8% pe an, rata va fi de aproximativ 73 de euro pe luna. Finans Credit Ipotecar a anuntat o dobinda intre 8,75% si 8,99% pe an, in functie de suma acordata.

In conditiile imprumutarii aceleiasi sume, pe aceeasi perioada, cu o dobinda de 8,99%, rata lunara va fi de aproximativ 80 de euro. Pe linga aceste sume, solicitantii trebuie sa mai ia in calcul diversele comisioane, cum ar fi cele pentru analizarea dosarului, acordarea creditului, precum si cele pentru rambursarea in intirziere sau in avans a ratelor, care difera de la o banca la alta.

De asemenea, trebuie luate in calcul si asigurarile solicitate de unitatea care acorda creditul. Ramine de vazut daca aceasta masura va avea drept efect o noua crestere a preturilor caselor.

Cotidianul, Valentin Baesu, 08 iun 2005

8 June 2005