Numărul creditelor ipotecare este în continuare mic, iar băncile încearcă fără prea mult succes să atragă clienți noi. Totuși, există o anumită categorie de clienți bancari care nu doar că se încumetă să acceseze credite, dar revin la bancă pentru a cumpăra încă o locuință. Potrivit statisticilor întocmite de cea mai mare bancă din România, numărul celor care au deja o locuință în momentul în care accesează un credit s-a triplat în ultimul an. Pe baza unor asemenea informații, IMOPEDIA.ro a întocmit portretul robot al clientului care lucrează cu banca și reușește să cumpere una sau mai multe locuințe, într-o perioadă plină de provocări, din punct de vedere economic.

34912-5z1n.jpgÎn primul rând, cele mai multe persoane interesate să acceseze un credit pentru locuință au studii superioare și vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani. Potrivit statisticilor întocmite de BCR, 71% dintre clienți se încadrează în această categorie de vârstă. Cei cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani însumează 20% dintre clienți. Ceilalți sunt minoritari. De exemplu, doar 5,8% din totalul creditelor acordate au fost accesate de tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Un procent și mai mic revine persoanelor cu vârsta de peste 55 de ani, respectiv 2%. Dar toate aceste persoane au un lucru în comun: sunt clienți bancari cu vechime și, în unele cazuri, cu mai mult de un credit pentru locuință la activ.

„În ultimul an, am observat o schimbare importantă a unui indicator: numărul clienților care dețin o proprietate în momentul accesării unui credit pentru noua locuință a crescut de la 10% la aproape 29%, în ultimul an. Acest lucru sugerează faptul că mulți clienți consideră că prețurile la care sunt tranzacționate imobilele sunt unele care justifică investiția, a arătat Teodor Mincu, șeful biroului management parteneri BCR.

Clienții care obțin credite nu au neapărat venituri mari

Chiar dacă își asumă responsabilitatea unui credit pentru locuință în vremuri pline de provocări din punct de vedere economic, nu înseamnă că acești clienți sunt unii cu venituri importante. La nivel național, suma medie împrumutată a fost de 31.000 euro, bani cu care cei mai mulți dintre clienți și-au cumpărat locuințe cu două camere. BCR a anunțat că, la nivel național, aproape jumătate dintre credite au fost acordate pentru achiziția de două camere. Doar 23% dintre clienți au optat pentru apartamente cu trei camere și 13%, pentru garsoniere. Doar 4% din totalul clienților s-au orientat către patru camere. Numărul celor care au ales să își cumpere o casă cu credit este la fel de mic ca și în cazul garsonierelor, respectiv 14%.

Referitor strict la București, aici s-au acordat cele mai multe credite pentru apartamentele cu două camere: 48%. De asemenea, media sumei împrumutate a fost mai mare în Capitală, respectiv 40.000 euro. Pe locul doi în acest top, la o distanță destul de mare, se găsește Iașiul, cu o sumă medie împrumutată de 34.000 euro, urmat de Timiș, cu 33.700 euro. Topul este completat de Brașov și Constanța, cu sume medii împrumutate de 32.900 și 32.800 euro. Acestea sunt zonele cu sume împrumutate mai mari decât valoarea medie națională. Printre județele cu sume împrumutate mai mici decât valoarea medie națională se află Bacău, Bihor, Cluj, Dolj și Sibiu. Cea mai mică sumă medie împrumutată este în Bacău, respectiv 24.200 euro. Cei mai mulți dintre clienții care semnează contractele de credit sunt bărbați, deși ponderea acestora este în scădere. Numărul zonelor în care femeile sunt principalii clienți a fost în permanentă creștere, în ultimul an. În București, de exemplu, se remarcă un procent de 56% în favoarea beneficiarilor femei.

CITEȘTE ȘI: 2014: un an bun pentru a lua credite ieftine și sigure?


27 August 2014