Coşmarul retailerilorPe fondul recesiunii economice şi a pesimismului consumatorilor, vânzările şi-au continuat declinul în Europa, pentru a şaptea lună consecutiv, chiar dacă a fost sezonul Sărbătorilor de iarnă. Retailerii vor fi forţaţi să facă reduceri şi mai mari şi să vină cu noi promoţii, dacă vor să supravieţuiască acestei crize, spun experţii.

Deşi s-au mai format cozi la intrarea în unele magazine britanice în preajma Crăciunului, criza financiară a lovit puternic industria de retail în luna decembrie. În ultima lună a anului trecut, vânzările au scăzut în Germania, Franţa şi Italia, după cum arată un indice al vânzărilor realizat de Markit Economics pentru Bloomberg LP, prin chestionarea a 440 de manageri din domeniu. Iar, faţă de anul precedent, este cea mai mare scădere din istoria acestui indice.

Încrederea europenilor în perspectivele economice a atins în luna noiembrie un minim al ultimilor 15 ani, după cum arată datele Comisiei Europene, iar pesimismul creşte, în ciuda faptului că Banca Centrală Europeană a scăzut dobânda de politică monetară, iar guvernele din zona euro iau tot felul de măsuri, de la reducerea TVA-ului şi până la plafonarea ratelor ipotecare, pentru a-i convinge pe consumatori să iasă din case şi să meargă la magazine, restaurante sau cafenele.

Pentru retailerii din SUA, acesta a fost cel mai slab sezon de vânzări din 1970 încoace, spun cei de la International Council of Shopping Centers (ICSC), citaţi de Reuters. Vânzările în lanţurile de magazine americane au scăzut cu 1,8% în săptămâna care s-a încheiat pe 27 decembrie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Iar în comparaţie cu săptămâna precedentă vânzările au fost mai mici cu 1,5%, arată indicele ICSC-Goldman Sachs. Pentru retailerii americani luna ianuarie ar putea aduce un val de închideri de magazine, falimente şi preluări, scrie Bloomberg. În prima jumătate a anului 2009, peste 73.000 de magazine şi-ar putea închide definitiv uşile, după cum estimează ICSC.

Americanii se lasă de shopping

Pentru anul 2008, numărul magazinelor închise este estimat la 148.000. "Veţi vedea cum dispar magazine universale, magazine specializate, de tip discount sau magazine alimentare, farmacii şi lanţuri mari de magazine, fie regionale sau naţionale", a declarat pentru Bloomberg Radio Burt Flickinger, directorul firmei de consultanţă pe industria de retail Strategic Resource Group.

Potrivit SpendingPulse, consumatorii americani au cheltuit în luna noiembrie şi decembrie 2008 cu 20% mai puţin pe îmbrăcăminte pentru femei, electronice şi bijuterii. ICSC estimează că vânzările sezonului, adică din lunile noiembrie şi decembrie, să fie în SUA mai mici cu 1,5% sau chiar 2%. Ar fi cea mai slabă performanţă a retailerilor din 1969 şi până astăzi.

Sursa

5 January 2009