Copos a găsit o soluţie prin care să ridice în sfârşit clădirea de birouri Ana Tower pe care o plănuieşte încă din 2008: se asociază cu GTC România, un dezvoltator cunoscut pentru astfel de construcţii. Desigur, asta înseamnă că renunţă la jumătate din afacere, căci acestea au fost condiţiile puse la semnarea joint-venture-ului. Dar jumătate din profit înseamnă mai mult decât nimic.

18999-copos.jpgAna Tower - un proiect îngheţat de criză, resuscitat de noua înţelegere a lui Copos

Ana Tower este un proiect pe care Copos vrea să îl dezvolte încă din 2008, dar criza l-a blocat, la fel cum s-a întâmplat cu mai multe proiecte ale omului de afaceri. La începutul acestui an însă, Copos a anunţat că va demara construcţia la clădirea de birouri. Pe atunci nu se vorbea încă despre vreo asociere, dar astăzi, compania GTC România a făcut anunţul oficial.

"GTC începe dezvoltarea unei noi clădiri de biroruri într-o zonă centrală din Bucureşti. Clădirea, denumită Ana Tower, va fi amplasată în apropierea complexului City Gate dezvoltat de GTC. Proiectul este un parteneriat 50-50% între GTC România şi Ana Group, iar GTC va conduce proiectul din partea joint-venture-ului", se arată într-un comunicat al companiei.

Ana Tower va avea circa 30.000 de metri pătraţi şi 24 de etaje. Imobilul este al cincelea proiect de birouri dezvoltat de GTC în Bucureşti, după Europe House, America House, City Gate South şi City Gate North. Pe o piaţă pe care oferta de birouri este slabă, în condiţiile în care aproape nimeni nu se mai încumetă să ridice proiecte noi, dezvoltatorii Ana Tower au încredere în viitorul afacerii.

"Suntem încrezători că Ana Tower va beneficia de o cerere puternică din partea companiilor interesate să închirieze spaţii de birouri. Planificăm să începem construcţia în acest an şi să o finalizăm la începutul anului 2013″, a declarat, în comunicat, Shimon Galon, directorul GTC România.

Copos deţine un teren de 3.500 de metri pătraţi lângă hotelul Crowne Plaza. Omul de afaceri, proprietarul grupului Ana Holding şi al echipei de fotbal Rapid Bucureşti, deţine mai multe hoteluri din România, nume precum Hilton şi Crowne Plaza din Bucureşti, Europa şi Astoria din Eforie Nord şi mai multe unităţi în Poiana Braşov.

 

6 June 2011