Lucrările de construcţie la imobilul de birouri Ana Tower din apropierea hotelului Crowne Plaza din Bucureşti vor începe în 3-6 luni, a declarat omul de afaceri George Copos, menţionând că investiţia se ridică la circa 70 de milioane de euro.

17666-george_copos1_09295400.jpg"Sper că foarte curând să vă invit la începerea lucrărilor. Asta înseamnă în 3-6 luni", a declarat Copos.

El a menţionat că imobilul va avea o suprafaţă de 33.000 de metri pătraţi şi va presupune o investiţie de aproximativ 70 de milioane de euro.

Copos deţine un teren de 3.500 de metri pătraţi lângă hotelul Crowne Plaza, controlat tot de omul de afaceri, unde a anunţat încă din anul 2008 că vrea să dezvolte un turn de birouri. Din cauza crizei financiare, construcţia acestuia a fost amânată, la fel ca şi alte proiecte imobiliare omul de afaceri pe care le-a anunţat.

Ziarul Financiar a scris recent că omul de afaceri s-a asociat pentru construcţie imobilului cu devoltatorul GTC, care a finalizat în Bucureşti complexul City Gate din Piaţa Presei Libere, Europe House şi America House din Piaţa Victoriei.

Copos nici nu a infirmat, nici nu a confirmat informaţia.

Potrivit datelor publicate de GTC, compania va finaliza până în 2012 proiectul de birouri Ana, pe care îl controlează în proporţie de 50%.

Copos, proprietarul grupului Ana Holding şi al echipei de fotbal Rapid Bucureşti, deţine mai multe hoteluri din România, având în portofoliu unităţile

Hilton şi Crowne Plaza din Bucureşti, Europa şi Astoria din Eforie Nord şi mai multe unităţi în Poiana Braşov.


Sursa

19 April 2011