Lipsa de încredere a românilor în dezvoltatorii de locuinţe, cauzată de valul de falimente şi de „ţepele" încasate de sute de cumpărători, a determinat companiile care încă mai sunt pe piaţă să introducă varianta contului escrow - o garanţie pentru client că banii nu vor fi utilizaţi pentru construcţie.

Totodată, este singura metodă prin care potenţialii clienţi mai pot fi convinşi să încheie un contract pentru o locuinţă nefinalizată. Contul escrow este un depozit colateral, de care pot beneficia persoanele fizice şi juridice având ca destinaţie blocarea unor sume de bani până la îndeplinirea unor clauze contractuale, fiind o garanţie a utilizării sumelor strict pentru destinaţia stabilită.

Dezvoltatorul imobiliar Volumetric, care are în stadiu de finisare un bloc cu 156 de apartamente în Braşov, a introdus ca sistem de plată un cont escrow, deschis pe numele clientului. Persoanele interesate de achiziţie îşi pot alimenta în acest fel contul cu suma necesară pentru avans şi dacă dezvoltatorul nu îşi respectă angajamentele poate retrage suma depusă.

„Am început proiectul Privilegio din Braşov în plină criză, însă nu am avut probleme pentru că ne-am bazat exclusiv pe surse de finanţare interne. Acum suntem în fază de finisaje şi până la iarnă vor putea livra apartamente, motiv pentru care cred că termenul de predare va fi redus. În plus contul escrow asigură clienţii de siguranţa banilor pe care îi plătesc drept avans", a declarat Dan Fleşeriu, directorul Volumetric DF Romania. Compania mai pregăteşte două proiecte: unul în Piteşti şi unul în Bucureşti.

Un grup de investitori britanici şi elveţiei, reuniţi sub numele de „Alege Casa", au introdus şi ei această metodă de plată a avansului pentru cele cinci ansambluri rezidenţiale pe care le vor dezvolta lângă Bucureşti.

 



Sursa

10 September 2010