Institutul Naţional de Statistică a prezentat o listă lungă de industrii în care încă se fac concedieri masive. Numărul locurilor de muncă vacante a crescut considerabil, în primele trei luni ale anului, iar domeniul construcţiilor rămâne unul dintre cele mai nesigure, atunci când vine vorba de stabilitatea locului de muncă.

25041-constructii.jpgÎn primele trei luni ale anului, numărul locurilor de muncă vacante a crescut la 25.000. Acest lucru se traduce într-o creştere cu 3.400 de posturi libere, faţă de trimestrul anterior. Iar dacă raportul trimestru pe trimestru arată îngrijorător, comparaţia cu aceeaşi perioadă a anului trecut este ceva mai încurajatoare. Astfel, comparativ cu intervalul ianuarie-martie 2011, numărul posturilor vacante este mai mic cu 2.300.

În această radiografie, domeniul construcţiilor ţine un loc considerabil. În acest segment s-au marcat cele mai importante creşteri ale locurilor vacante: 0,32%. Dar segmentul construcţiilor arată chiar optimist, prin comparaţie cu alte industrii care intră în topul celor mai mari rate ale locurilor de muncă vacante.

  • Activităţile de distribuţie a apei, salubritate, gestionarea deşeurilor şi activităţile de decontaminare sunt primele în top, cu o creştere de 1,18%
  • Administraţia publică are o creştere a şomajului de 1,15%
  • Domeniile sănătate şi asistenţă socială înregistrează o creştere de 1,07%

La polul opus, cu cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit activităţile din industria extractivă, cu o creştere de 0,07%, respectiv cele de producţie şi furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu o creştere de 0,12%.

CITEȘTE ȘI Sorin Oprescu: Bucureştiul trebuie dezvoltat spre Vest şi Sud. Doar acolo este loc pentru cartiere cu locuinţe

 

31 May 2012