Sâmbătă, 14 iulie 2012, HOSPICE Casa Speranţei, organizează a patra ediţie a crosului de caritate – “Contează DE CE alergi!” pe aleea de Sub Tâmpa din Braşov.

25570-cros-2011-1.jpgAleargă pentru cineva drag care se luptă cu durerea sau în memoria cuiva pe care îl porţi în suflet! Vino la start cu o fotografie sau un mesaj pentru persoana căreia îi dedici alergarea. Poate fi chiar un erou în viaţă sau care nu mai este dar te mobilizează şi te motivează în fiecare zi.

Similar ediţiilor anterioare, CROSUL „Contează DE CE alergi!” strânge fonduri pentru bolnavii incurabili pacienţi HOSPICE Casa Speranţei. Crosul se adreseaza tuturor, de aceea invităm la start copii şi adulţi, alergători amatori, începători şi profesionişti. Fiind un antrenament public pentru Bucharest International Marathon din 5-7 octombrie 2012, am inclus şi o cursă specială de 10 km pentru alergătorii profesionişti dar şi pentru cei care vor să îşi testeze limitele.

Sperăm ca în acest an să alerge alături de noi un număr cât mai mare de prieteni solidari cauzei noastre. Pentru că verde este culoarea Hospice şi semnifică viaţa şi speranţa, simbolul evenimentului din acest an este şiretul verde. Încurajăm participanţii să poarte şireturi verzi sau să includă ceva verde în alegerea vestimentaţiei.

Crosul se va desfăşura în Braşov, începând cu ora 9, pe aleea de sub Tâmpa, pe 4 lungimi de traseu:
• 1 km pentru copii cu vârsta între 6-10 ani; (fete / băieţi)
• 2 km pentru tineri cu vârsta între 11-18 ani; (fete / băieţi)
• 4 km pentru persoane cu vârsta peste 18 ani ; (femei/bărbaţi)
• 10 km pentru persoane cu vârsta peste 18 ani; (femei/bărbaţi)

Pentru primii trei clasaţi la fiecare categorie enumerată, am pregătit premii atractive: bilete de intrare la parcuri de agreement, weekend în Poiana Braşov, abonamente aerobic şi Kangoo Jumps şi nenumărate alte surprize.

Fondurile obţinute din taxa de participare (30 lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii) vor contribui la alinarea suferinţei celor 1700 de copii şi adulţi cu cancer sau alte boli incurabile ce beneficiază gratuit de îngrijirea HOSPICE Casa Speranţei.

Înscrierile se fac pe www.hospice.ro sau în ziua evenimentului începând cu ora 8. Primii 150 înscrişi vor beneficia de un voucher cu reducere de 10% pentru achiziţionarea produselor Sensitive Comfort (www.sensitivecomfort.com).

Organizatori: Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei, Primăria Municipiului Braşov, Direcţia Sport şi Tineret Braşov, în parteneriat cu Asociaţia Bucharest Running Club şi Asociaţia Cetatea Braşovului .

Mulţumim sponsorilor evenimentului:

DECATHLON Romania, Raiffeisen Bank, Gentle Care, Sensitive Comfort, Isostar, Hotel Ruia, Pensiunea Adriana, Sonor, My Sound, Izvorul Minunilor, Efect Advertising, Smile Aqua Park, Parc Aventura, Raya Sports, Palamari’s Cultural Center, LA Gym, Noriel Toys,

Sprijinul mass media şi al tuturor susţinătorilor noştri este esenţial pentru reuşita evenimentului. Toţi cei care doresc să ne ajute pot solicita materiale de promovare în format digital (comunicat, macheta, ebanner, clip) la [email protected].
Vă aşteptăm cu drag să fiţi alături de noi la acest eveniment!

***

HOSPICE Casa Speranţei (www.hospice.ro) este cea mai mare organizaţie medicală non-profit din Romania care asigură gratuit servicii de îngrijire paliativă pentru copii şi adulţi cu boli terminale în Bucureşti, Braşov, Făgăraş şi Zărneşti .

Îngrijirea paliativă este îngrijirea menită să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, atunci cand se confruntă cu probleme asociate bolilor ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea şi tratamentul durerii şi al altor probleme de natură fizică, socială, psiho-emoţională şi spirituală. (dupa Definiţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 2002)

 

10 July 2012