Potrivit lui Burgstaller, piaţa imobiliară autohtonă va creşte semnificativ în în următorii patru-cinci ani. Creşterea, spune el, va avea ca motor dezvoltarea tot mai mare a creditelor ipotecare, dar şi a concurenţei dintre bănci, care se vor întrece să le ofere clienţilor oferte care mai de care mai avantajoase.

În 2006, în ţara noastră s-au investit în sectorul construcţiilor de locuinţe aproximativ 800 de milioane de euro, cu 15 la sută faţă mai mult decât în anul precedent.

Cu toate că între 2004 şi 2006, creditul ipotecar a crescut cu circa 60 la sută, specialiştii din sectorul bancar susţin că piaţa este încă insuficient dezvoltată. Ei au fost contrazişi recent de preşedintele Institutului Bancar Român, Petru Rareş, care a afirmat că împrumuturile pentru locuinţe vor deveni, în următorii ani, principalul motor de dezvoltare economică în România.

Conform statisticilor, creditul ipotecar reprezintă în România în prezent doar doi la sută din Produsul Intern Brut, faţă de ţări precum Polonia, unde acesta este de 5,3 la sută din PIB, Bulgaria - 4,6 la sută din PIB şi ţările Uniunii Europene (UE 13) - unde acesta se situează la aproape 40 la sută din Produsul Intern Brut.

 

Sursa

18 May 2007