Preţurile scad, în funcţie de zonă, de cât de repede vrea proprietarul să vândă sau de cum are clientul banii disponibili. De regulă, tranzacţiile se încheie, în medie, la un preţ cu 20 -30% mai mic decât cel cerut iniţial.

Cu cât oferta ajunge la preţul "corect" mai repede, cu atât durata de vânzare este mai mică. Realitatea ne-a arătat, însă, că până s-a vândut, o locuinţă a stat pe piaţă între 2 şi 6 luni, în funcţie de zonă. Iar dacă preţul e prea mare, proprietatea poate să nu se vândă deloc.

Cele mai căutate apartamente sunt cele în blocuri de după 1980, cu preţuri de până la 60.000-70.000 de euro.

Sunt vizate ofertele cele mai ieftine, iar finisajele nu contează deloc. Şi casele de la periferia marilor oraşe sunt acum la mare căutare de cei care au bani, pentru că dezvoltatorii au scăzut preţurile şi cu 30%. Însă, şi pe acest segment, tranzacţiile s-au împuţinat considerabil. Iar vara, se ştie, este cel mai prost moment pentru afaceri imobiliare.

Noi estimăm că, în luna august, se va înregistra o stagnare a preţurilor. Proprietarii vor aştepta reacţiile pieţei şi în septembrie, iar în octombrie, cel mai târziu, vom sesiza noi scăderi de preţ de cel puţin 10-20%.

EXEMPLU - CARTIERUL MILITARI:

Un apartament de 3 camere, la un pret de pornire 100.000 euro, s-a vândut dupa 2 luni de promovare şi negociere :87000 de euro.

Un apartament cu 2 camere, preţ de pornire 62.000 euro, s-a vândut la 54.000 euro.

Despre Galaxy Imob

Galaxy Imob este o agentie imobiliara cu capital românesc 100%. A fost fondată în 2005 şi, în prezent, are aproape 100 de angajaţi în cele trei centre deschise: Bucureşti, Targovişte şi Ploieşti .

Galaxy Imob va investi în acest an într-un nou sediu al agentiei, la Sinaia. Acolo vor fi create peste 10 locuri de muncă în domeniul imobiliar.

 

George David

Manager General Galaxy Imob

Telefon: 0749.601.607

E-mail: [email protected]   


                                                                                                                                                             

 

27 July 2010