Ne apropiem cu pasi repezi de 1 ianuarie 2010, data la care ar trebui sa intre in vigoare Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, lege cu implicatii majore in tranzactiile imobiliare.

Potrivit acestei legi, la încheierea oricărui contract de vânzare - cumpărare sau închiriere pentru clădirile de locuit familiale şi apartamentele din ansamblurile de locuinţe va fi obligatorie prezentarea unui certificat de performanţă energetică a clădirii.

Dupa intrarea in vigoare a acestei reglementari, tranzactiile comerciale imobiliare nu se vor mai putea efectua in lipsa unui astfel de certificat de performanta energetica a imobilului respectiv.

Ne simtim obligati sa tragem un semnal de alarma, semnal care sa atraga atentia autoritatilor competente asupra faptului ca o asemenea masura va avea un impact negativ asupra pietei imobiliare.

Obligativitatea obtinerii certificatului de performanta energetica va avea ca efect stoparea sau intarzierea vanzarilor de locuinte vechi, iar intr-o perioada de criza economica cu repercusiuni grave in domeniul imobiliar vor fi atinse in mod direct interesele cetatenilor atat vanzatori cat si cumparatori.

Facem aceasta precizare intrucat locuintele noi, construite in ultimii ani detin astfel de certificate energetice.

De asemenea ar trebui avut in vedere faptul ca numarul auditorilor energetici este foarte mic, in unele judete ei lipsind cu desavarsire, iar activitatea de certificare este destul de laborioasa, fapte ce contribuie la obtinerea dificila a acestor certificate, cu un consum mare de timp si costuri ridicate.

Pentru toate aceste considerente propunem autoritatilor competente, in special Ministerului Dezvoltarii si Locuintelor amanarea termenului de punere in aplicare a OUG/2009, cel putin pana in semestrul II al anului 2010, timp in care sa se creeze premisele tehnice si operationale de aplicare eficienta a acestei ordonante, respectiv :

-        elaborarea si autorizarea de metodologii computerizate eficiente si rapide de certificare,

-        cresterea numarului auditorilor energetici,

-        realizarea unei baze de date cu indici tehnici standardizati necesari certificarii, pentru imobilele rezidentiale situate in blocuri construite intre anii 1960-1990, imobile ce detin un procent majoritar in masa fondului locativ romanesc.

16 December 2009