Primele şase luni ale acestui an au adus o modestă revenire a pieţei spaţiilor industriale din Bucureşti, iar suprafaţa totală închiriată a crescut la aproape 50.000 mp, nivel dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când suprafaţa închiriată a fost de 20.000 de mp, potrivit unui raport al companiei The Advisers în asociaţie cu Knight Frank.

13948-1_money_30_09.jpgStocul spaţiilor industriale de 920.000 de mp a rămas neschimbat anul acesta faţă de sfârşitul lui 2009, situaţie creată în mare parte de dificultăţile întâmpinate pe acest segment al pieţei, ceea ce i-a determinat pe dezvoltatorii să fie mai atenţi şi să evite proiectele speculative.

Deşi, stocul spaţiilor logistice nu s-a schimbat, gradul de neocupare a crescut cu 20%, de la 10% la 12%, comparativ cu semestrul anterior.

În prezent, pe piaţă există două proiecte în desfăşurare, în partea de sud-est a Capitalei, cu o suprafaţă de 20.000 de mp ce ar putea fi livraţi la finalul celui de-al doilea semestrul al acestui an.

Media suprafeţelor căutate de chiriaşi este de 2.500 de mp, iar cea mai mare tranzacţie a acestui an a fost închirierea a 10.000 de mp într-un priect din partea de vest a Capitalei, de către o companie care activează în domeniul industriei constructoare de maşini. Cea mai mare cerere pe piaţă a venit însă din partea companiilor care activează pe domeniul FMCG.

În ceea ce priveşte nivelul chiriilor, primele şase luni ale acestui an nu au adus modificări majore, însă pentru a atrage chiriaşi, proprietarii au fost nevoiţi să ofere luni gratuite sau să contribuie într-un anumit procent la costurile suplimentare ale chiriaşilor, dar şi alte metode. Toate acestea au dus însă la scăderea chiriei nete cu procente între 10 şi 20% faţă de sfârşitul anului 2009.

Chiria pentru suprafeţe mai mari de 10.000 de mp este cuprinsă între 3,5 şi 3.7 euro pe mp pe lună, pentru cele cuprinse între 3.000 şi 10.000 de mp chiria este de 3,7 - 4,1 euro/mp/lună, iar pentru cele mai mici de 3.000 mp, tariful poate ajunge la cel mult 4,5 euro/mp/lună.

Sursa

30 September 2010