Dezvoltatorul spaniol Avantia, care a lansat de curând primul său proiect rezidenţial pe piaţa din România, denumit Avantia 1 Decembrie, a reuşit să vândă aproximativ 15 apartamente din totalul de 110 incluse în proiect, ca urmare a participării la târgurile imobiliare organizate în Bucureşti, dar mai ales datorită ofertei de finanţare foarte avantajoase.

„Participarea la aceste târguri a fost un succes, dacă ţinem cont de problemele de finanţare de pe piaţă şi de faptul că oamenii sunt foarte reticenţi atunci când vine vorba de cumpărarea unui apartament aflat în fază de proiect”, a declarat Juan Francisco Diaz, General Manager Avantia. „Am reuşit totuşi să identificăm o oportunitate, venind cu o ofertă financiară foarte bună ca alternativă la creditul ipotecar şi oferind garanţie bancară pentru banii plătiţi în avans. Această facilitate înlătură, de fapt, orice risc asociat unei astfel de investiţii”, a adăugat acesta.

Oferta financiară a companiei include un avans iniţial de 5% şi plata a 10% din valoarea totală a apartamentului, în rate, timp de 2 ani, până la finalizarea construcţiei. Restul de 85% va fi achitat la final, fie prin contractarea unui credit bancar sau din surse proprii, fie printr-un sistem de rate direct la dezvoltator, care prevede achitarea unui procent de 5% la predare şi finanţarea celor 80% rămaşi, pe o perioadă de 15 – 20 de ani.

„Oferta noastră pentru perioada de construcţie presupune angajamente financiare foarte mici, de la aproximativ 232 de Euro pe lună pentru o garsonieră, şi dobândă zero, în speranţa că în maxim doi ani piaţa se va debloca, iar la predarea apartamentului va fi mai uşor pentru clienţi să contracteze un credit”, a explicat Diaz. „Chiar dacă nu va fi aşa, noi le garantăm de pe acum o finanţare directă pentru 80% din valoarea locuinţei” a completat Diaz.

Ca urmare a participării la târgurile de specialitate, Avantia mai are încă 200 de clienţi potenţiali care s-au arătat interesaţi de proiect, cu unii aflându-se deja în negocieri.

„Din discuţiile cu potenţialii cumpărători ne-am dat seama că atât garanţiile bancare pentru sumele depuse, cât şi garanţia calităţii pe care ţi-o dă un dezvoltator cu tradiţie sunt foarte importante pe o piaţă care a găzduit şi găzduieşte încă speculatori şi investitori de ocazie care promit preţuri mici cu riscuri mari şi calitate îndoielnică a materialelor folosite”, este de părere General Managerul Avantia. „Lumea nu mai cumpără doar în funcţie de preţ, şi cred că prudenţa consumatorilor din această perioadă este un lucru bun pentru piaţă, îi va creşte standardele şi o va face mult mai sigură pe viitor, permiţând o dezvoltare fezabilă pe termen lung.”

Dintre locuinţele vândute deja, cele mai multe sunt apartamente de două camere, urmate de garsoniere şi de apartamentele cu trei camere. Preţurile pentru proiectul Avantia 1 Decembrie pornesc de la 59.900 Euro + TVA la garsoniere, pentru care rata lunară ajunge la 232 Euro, TVA inclus, pe perioada construcţiei. De asemenea, preţurile pentru apartamentele de două camere pornesc de la 88.900 Euro + TVA, în timp ce pentru apartamentele de trei camere, ele pornesc de la 114.300 Euro + TVA.

Un alt avantaj al proiectului este situarea sa într-o zonă cu potenţial mare de dezvoltare din Bucureşti, la intersecţia Străzii Liviu Rebreanu cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, în apropierea Lacului Titan şi la 100 de metri de hipermarketul Auchan, beneficiind de acces la toate mijloacele de transport public – metrou, autobuz şi tramvai.

Suprafaţa construită a proiectului va însuma peste 11.000 m2, lucrările urmând a fi finalizate în a doua jumătate a anului 2011.

***

Avantia este un grup imobiliar cu capital integral spaniol, care deţine la momentul actual peste 140.000 de metri pătraţi de terenuri în diferite zone centrale din Bucureşti, achiziţionaţi din fonduri proprii, în urma unei investiţii de peste 67 de milioane de Euro. Recent, compania şi-a anunţat angajamentul pentru piaţa locală, prin prezentarea mai multor proiecte pe termen mediu şi lung, care vizează dezvoltarea a peste 200.000 m2 de birouri şi aproximativ 5000 de locuinţe.

Acţionarul majoritar al companiei, cu 35% din participaţii, este Grupul Peyber, un important jucător pe piaţa construcţiilor şi dezvoltărilor imobiliare din Spania. Grupul Peyber este, în acelaşi timp, responsabil cu administrarea şi strategia companiei pe piaţa locală.

16 June 2009