Colonizarea spațiului este una dintre puținele promisiuni ale producțiilor science-fiction care încă nu s-a materializat. Dar acest lucru, oricât de imposibil pare, este intens studiat de către specialiști din întreaga lume, începând cu NASA și terminând cu ONG-uri cu idei grandioase, dar nu întotdeauna cu o credibilitate pe măsură. Astfel, în timp au apărut mai mai multe metode prin care s-ar putea construi orașe în spațiu, iar unele dintre ele pretind că acest lucru ar putea fi posibil nu mai departe de peste zece ani.

35690-oras_spatial_1.jpegColonizarea spațiului a stârnit un entuziasm generalizat, în anii 1970. Atunci, concretizarea acestui lucru nu părea mai departe de câteva decenii. Rachetele construite în acea perioadă, numite Space Shuttle, ar fi trebuit să facă nu mai puțin de 50 de călătorii anual în spațiu, pentru transportul celor care vor locui pe Lună, Marte sau mai departe.  Toate planurile de atunci au fost năruite însă pe măsură ce transformarea spațiului celest în spațiu locuibil de către oameni s-a dovedit a fi mai dificil decât părea inițial. Au urmat apoi prăbușirea rachetelor Challenger și Columbia, iar bugetul NASA a scăzut brusc de la 5% la mai puțin de 0,5%. Oamenii din întreaga lume au început să creadă că și aterizarea lui Neil Armstrong pe Lună a fost o înscenare. Acum însă, curentul orașelor construite în spațiu revine în forță. Oficialii NASA încearcă iar să ducă programul spațial mai departe de prima lui etapă, explorarea, către pionierat în colonizarea spațiului.

Acum, suntem o specie care depinde de Terra. Dar numai speciile multi-planetare pot supraviețui pentru o lungă perioadă de timp. Planurile NASA includ redirecționarea și controlarea unui asteroid, până în 2025, pentru deprinderea informațiilor de bază despre viața în spațiu, urmând ca apoi să ne aventurăm spre destinații de mii de ori mai depărtate decât luna”, a declarat Charles Bolden, administratorul NASA.

Planurile pentru orașele spațiale se împart în trei modele

Există chiar și un document numit „The Space Settlement and Development Act of 2015” (n.r. Actul pentru Localitățile și Dezvoltarea Spațiului din 2015), care este o continuare a aceluiași document întocmit în 1988 dar demis în 1995, din lipsă de fonduri. Această inițiativă presupune dezvoltarea economică și dreptul de proprietate în spațiu. Planurile pentru orașele spațiale se împart în trei modele.

  • Modelul clasic presupune transformarea unui obiect din apropierea Pământului și similar cu acesta, precum Luna sau Marte, într-un mediu care poate susține viața, folosind proiecte revoluționare de geo-inginerie
  • Al doilea model ia în calcul orbita inferioară a Pământului, în zona deja locuită, respectiv lângă Stația Spațială Internațională. De altfel, aceasta ar funcționa ca un fort guvernamental, în jurul căruia se vor dezvolta puncte comerciale, gospodării și, mai apoi, zone urbane.
  • A treia variantă este cea mai îndrăzneață: crearea unor cilindri plutitori cu gravitație artificială, supraviețuind prin consumarea resurselor oferite de spațiul cosmic.

În anii 1970, fizicianul Gerald K O’Neill de la universitatea Princeton, vizualiza colonii de câte 100.000 de persoane stabilite în al cincelea punct de oscilare Lagrange, supranumit și L5, în orbita lunii. Încurajat de susținerea altor fizicieni, acesta a făcut planuri pentru patru miliarde de persoane care să locuiască pe o suprafață de 30.000 km de spațiu.

Este ortodox să credem să Terra este singurul habitat practic pentru om. Dar putem construi habitate noi, mult mai confortabile, mai atractive și mai productive decât cea mai mare parte a Pământului. Este un blocaj mental lipsit de imaginație, în fața posibilităților pe care le aduce spațiul cosmic”, a scris Gerald K O’Neill în publicația Physics Today, în anul 1974.

Orașele spațiale ar putea fi unite de telecabine speciale sau chiar mașini unifamiliale

În viziunea lui O'Neill's, comunitățile ar fi distanțate la intervale de 200 km și ar fi conectate cu o formă avansată de telecabine spațiale. Ar putea exista și mașini monofamiliale, iar toată energia ar fi asigurată de soare. În anii 70, această teorie era cu adevărat îndrăzneață, în timp ce azi, aceasta este o tehnologie comună. În paralel, suprafața Lunii ar fi forată pentru a extrage aluminiu și titan, necesare la construcția habitatului. Asteroizii, care conțin apă și alte materiale, ar putea fi tractați în spatele orașului, printr-un sistem de vacuum. Ideea lui O’Neill’s nu a evoluat, dar acest lucru nu s-a întâmplat din cauză că a fost eronată, ci pentru că a fost emisă înaintea timpului ei. Infrastructura navelor cosmice era încă la începuturi iar costurile erau prohibitive. Nu se știau încă nici măcar informațiile de bază, deci nu se putea sări direct la design urban spațial. Acum, când toate aceste informații au fost aprofundate, se caută soluțiile pentru a crea un mediu care să mențină sănătos organismul locuitorilor.  

Corpul omenesc este slab pregătit pentru anumite părți ale vieții în spațiu, dar cei 14 ani de prezență continuă pe Stația Spațială Internațională ne-au făcut să înțelegem mai bine cum ne putem adapta fizic pentru o viață între stele. Am aflat aceste lucruri cu prețul sănătății primilor astronauți. Acum, membrii Stației se antrenează timp de 2,5 ore în fiecare zi, pentru a-și păstra densitatea osoasă în limitele necesare. Dar aceasta nu este singura problemă. Din cauza gravitației zero, lichidul cerebrospinal, care se găsește între creier și coloana vertebrală, se ridică, atacând retina. Eu am pierdut două dioptrii în cele 215 zile cât am lucrat pe Stația Spațială Internațională”, arată astronautul Michael López-Alegría.

Blocarea radiațiilor din adâncul spațiului este una dintre preocupările majore ale cercetătorilor

Orașele ar fi împrejumuite de pereți, care ar bloca borbardamentul brutal de radiații din adâncul spațiului. În multe teorii apare aluminiul ca material reflectorizant, dar aceasta nu este neapărat o soluție perfectă. Scuturile de aluminiu pot fi chiar o parte din problemă. Radiațiile care totuși trec prin perete iau cu ele și aluminiu, ceea ce le face periculoase pentru om.

NASA cheltuiește 28 de milioane de dolari anual, doar pentru studiul radiațiilor, incluzând aici și contramăsurile farmaceutice și nutritive, precum și ecranarea magnetică. Noi considerăm că, până în anul 2024, echipa noastră va putea să diminueze riscurile pe care spațiul le are asupra sănătății umane”, arată Bill Paloski, directorul diviziei Space Life and Physical Sciences din NASA.

Deși orice spațiu poate fi colonizat, în teorie, unele sunt mai fezabile decât altele. De exemplu, gravitația de pe Marte este mai mare, ceea ce face aterizările mai periculoase decât pe lună. În misiunea Apollo, praful lunar a ajuns peste tot, stricând componente ale rachetei și fiind inhalat de către echipaj chiar și prin costumul de protecție. Pe Marte, praful este chiar mai problematic de atât, pentru că este puternic oxidat, cu o mare reactivitate chimică, încărcat electric și suflat permanent de vânt. Solul clorinat ar fi toxic, de exemplu, pentru glanda tiroidă.  Iar radiațiile vin din interior, deci teoriile care susțin îngroparea orașelor nu sunt viabile. Un oraș pe Lună însă, are avantajul apropierii de Pământ de până la o mie de ori față de marte, fiind astfel posibilă o cooperare între cele două planete. Industriile de bază ar fi turismul spațial și mineritul de titan, precum și fabrici farmaceutice care folosesc în sistemele lor microgravitația. Luna este de asemenea o resursă bogată de helium 3, care este rar întâlnit pe pământ și ar putea fi folisit ca și combustibil pentru viitoarele reactoare de fuziune. Iar pentru ca aceste cercetări să continue și colonizarea spațiului să devină realitate, nenumărate companii de talie mondială finanțează anual studiile din domeniu. Există deja propietari de teren pe lună sau Marte și persoane care se înscriu pe liste pentru turism spațial. Viitorul este, poate, mai aprope decât pare.

CITEȘTE ȘI:

 

 

5 November 2014