Compania de consultanţă imobiliară Colliers International România a anunţat că pe parcursul anului trecut a evaluat proprietăţi imobiliare în valoare de 7 miliarde de euro, în creştere cu 10% faţă de 2010.

24030-laurentiu_lazar_c264f39b6c.jpg„Ca şi în anii precedenţi, clienţii existenţi ai departamentului au avut cea mai mare pondere în totalul valoric al proprietăţilor evaluate în 2011, respectiv 85%. Numeric, aproximativ 30% dintre contractele semnate în 2011 au fost încheiate cu clienţi noi. Şi anul 2012 a început sub auspicii pozitive, prin semnarea celei mai mari tranzacţii din ultimii trei ani”, a afirmat Laurenţiu Lazăr, directorul departamentului de evaluări şi consultanţă din cadrul Colliers International.

Majoritatea cererilor înregistrate au fost cele pentru garantarea împrumuturilor, iar valoarea proprietăţilor evaluate în acest scop a reprezentat circa 50% din totalul valorii evaluate. Pe locul al doilea ca pondere s-au situat lucrările efectuate pentru raportare financiară şi cele în scopuri fiscale, a căror valoare cumulată a reprezentat aproximativ 25% din valoarea totală evaluată de Colliers în 2011. De asemenea, s-a remarcat creşterea numărului de evaluări în vederea achiziţiei sau vânzării, comparativ cu o pondere destul de mică a acestora în 2010.

Circa 15% dintre contractele semnate în 2011 au reprezentat studii de fezabilitate, studii de piaţă şi studii de cea mai bună utilizare. O pondere importantă în veniturile realizate în 2011 a fost reprezentată de serviciul de evaluare a portofoliilor de garanţii rezidenţiale. De la lansarea produsului, departamentul de evaluări al Colliers International a lucrat cu 13 instituţii financiare ce deţin active semnificative pe piaţa din România.

Anul trecut a adus o creştere uşoară a veniturilor realizate de departamentul de evaluări al companiei, iar pentru anul în curs este estimată menţinerea acestora.

„În 2012 încercăm să adresăm nevoile clienţilor cu portofolii mixte de proprietăţi, pentru care dezvoltăm produse de evaluare specifice. În plus, ca răspuns la nevoile tot mai complexe ale pieţei, am continuat procesul de consolidare şi extindere a ariei noastre de expertiză. În 2011 am crescut echipa de evaluatori şi consultanţi la 15 membri, incluzând atât juniori, cât şi seniori cu experienţă specifică pe fiecare segment de piaţă, astfel încât putem considera că am ajuns la o maturitate ce ne permite să rezolvăm atât cereri complexe, cât şi cereri specializate”, a completat reprezentantul companiei.

Colliers concurează pe piaţa evaluărilor cu departamentele corespondente ale marilor corporaţii din consultanţa imobiliară precum DTZ Echinox, CBRE sau Jones Lang LaSalle.

Spre exemplu, DTZ Echinox a evaluat pe parcursul anului 2011 portofoliile Ţiriac Imobiliare, Dan Petrescu, Dinu Particiu Global Properties, New Europe Property Investments (NEPI), Argo Real Estate, Afi Europe, Dedeman, Bavaria şi centre comerciale precum Băneasa Mall şi Feeria, Sun Plaza, Palas Iaşi, Tomis Mall, Atrium Center, River Plaza, Armonia Brăila, Grand Arena sau City Park Mall.

 

Sursa

28 March 2012