Compania de consultanţă imobiliară Coldwell Banker Affiliates of Romania a deschis 11 noi birouri la nivel naţional, ajungând astfel la o reţea de 46 de sucursale. Intenţia companiei este aceea de a-şi asigura canalele optime pentru preluarea în administrare a unor active imobiliare intrate în posesia băncilor.

25594-coldwell_eb353a8c3f.jpgNoile sucursale au fost deschise în Bistriţa, Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Miercurea Ciuc, Ploieşti, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Suceava şi Vaslui.

„Prin deschiderea noilor birouri am ajuns să avem o acoperire naţională, putând oferi astfel canalul optim pentru administrarea şi vânzarea proprietăţilor imobiliare intrate în posesia instituţiilor finanţatoare. În plus, reţeaua de 30 de puncte de lucru din ţară ne permite să derulăm contracte naţionale de administrare a proprietăţilor deţinute de marii proprietari de spaţii imobiliare, fie că vorbim de companii din domeniul telecom, financiar sau energie”, a declarat Valentin Ilie, CEO-ul companiei.

Coldwell Banker administrează în acest moment un portofoliu format din aproximativ 900 de clădiri cu o suprafaţă cumulată de circa 800.000 de metri pătraţi de spaţii imobiliare. Compania şi-a dezvoltat activitatea de administrare a proprietăţilor aflate în dificultate financiară, activitate desfăşurată prin divizia specializată Coldwell Banker REO Management.

„Insolvenţa sau chiar falimentul unei companii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul imobiliar sau care are un bun imobiliar drept colateral nu reprezintă neapărat un final de drum. În primul rând, aceste proprietăţi trebuie administrate de cineva specializat pe durata procesului de insolvenţă şi valorificare şi, în al doilea rând, valoarea acestor bunuri imobiliare poate fi crescută printr-o expertiză adecvată”, a mai declarat Valentin Ilie.

 

Sursa

12 July 2012