Proprietăţile din Spania sunt scoase la vânzare cu un preţ atractiv pentru locuitorii statelor nordice, cele mai puternice membre ale Zonei euro. Proprietarii spanioli coboară preţurile, pentru a menţine interesul cetăţenilor străini, astfel că analiştii estimează că vor mai urma scăderi de preţ şi anul acesta.

24289-aticoview.jpgDe-a lungul anului 2012, preţul proprietăţilor va atinge un minimum, prognozează analiştii Kyero.com, cel mai mare portal în limba engleză din Spania. Atâta vreme cât preţurile vor rămâne accesibile, vor continua să achiziţioneze principalii cumpărători, respectiv străinii care provin din statele mai puternice membre ale Zonei euro.

„În întreaga ţară, preţurile sunt reajustate, proprietarii devin mai rezonabili. Chiar şi agenţiile imobiliare participă la acest demers, deoarece au tot interesul ca vânătorii de proprietăţi din întreaga Europa să vină în Spania”, declară pentru GPG Mark Pritchard, Sales and Marketing Director în cadrul Taylor Wimpey de España.

În această perioadă, cei mai importanţi clienţi vin din statele puternice ale Zonei euro, precum Suedia, Norvegia, Danemarca, Belgia sau Olanda, dar şi din Rusia. Cumpărătorii care provin din aceste ţări sunt interesaţi în special de proprietăţile din Costa Blanca, notează Kyero.

Consultanţii imobiliari spanioli susţin la unison că, în prezent, economia Suediei pare să o depăşească pe cea a Marii Britanii. Mai mult, coroana suedeză este o monedă puternică, iar preţul locuinţelor spaniole este în scădere, astfel că este din ce în ce mai mare numărul suedezilor care achiziţionează o proprietate în Spania.

Spusele consultanţilor imobiliari spanioli sunt susţinute de studii: cumpărătorii suedezi şi norvegieni sprijină puternic sectorul rezidenţial spaniol – achiziţiile făcute de suedezi au crescut anul trecut cu 46%, iar cele făcute de norvegieni au urcat cu 61%, arată un raport publicat de Fastighetsbyrån, divizie a Swedbank.

Cu toate acestea, Mallorca rămâne în continuare pe primul loc la nivel naţional, deoarece terenul şi stocul de locuinţe sunt limitate, astfel că zona rămâne interesantă pentru vânătorii de proprietăţi. Preţul locuinţelor din Mallorca este cu peste 180% mai mare decât preţul mediu la nivel naţional. În luna martie, în Mallorca, preţul mediu a fost de aproape 460.000 euro, pe când la nivel naţional a fost de 253.000 euro, conform indexului Kyero.

CITEȘTE ȘI Se pregăteşte Spania să calce pe urmele Greciei?

 

12 April 2012